11 ani de la alegerea în demnitatea de episcop a PS Ambrozie

Episcopia Giurgiului

11 ani de la alegerea în demnitatea de episcop a PS Ambrozie

Ieri, 4 octombrie 2011, s-au împlinit 11 ani de când Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a fost ales în demnitatea de Episcop Vicar-patriarhal, cu titulatura de „Sinaitul", de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist; hirotonia având loc la data de 15 octombrie 2000.

În această calitate, a coordonat şi îndrumat, conform deciziei patriarhale, următoarele sectoare: Relaţii Externe Bisericeşti, Comunităţi Externe, Învăţământ, Biserica şi Societatea, Diaconia, Biroul de Presă şi Biroul de Pelerinaje. Începând din septembrie 2002, a primit spre coordonare Sectorul Comunităţi Externe, Sectorul Patrimoniu Naţional Bisericesc, Asociaţia Diaconia, Aşezământul social „Patriarhul Justinian Marina", Biroul de Pelerinaje al Patriarhiei Române cu Agenţia de turism „Pelerinul", Centrul de Servicii al Patriarhiei, precum şi îndrumarea activităţii Schitului Darvari din Bucureşti.

În ziua de 8 februarie 2006, a fost ales în demnitatea de Episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit sub preşedinţia vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist şi întronizat în ziua de 9 aprilie în Catedrala Episcopală „Adormirea Macii Domnului" şi" Sf. M. Mc. Gheorghe" din Giurgiu.

sursa: episcopiagiurgiului.ro