Acţiune social-filantropică la Cabinetul medical „Sf. Ioan rusul" al Episcopiei Giurgiului

27 Mai 2014 11:49 Episcopia Giurgiului

Ieri, 26 mai, Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a desfăşurat o acţiune caritabilă la Cabinetul medical „Sf. Ioan Rusul". Cu această ocazie, părintele Ştefan Valentin, consilier social, împreună că monahia dr. Andreea Dragomir au oferit bolnavilor din evidenţele cabinetului pachete cu alimente, reviste şi icoane.

Acţiunea s-a desfăşurat în contextul sărbătoririi în ziua de 27 mai închinată Sfântului Ioan Rusul, patronul spiritual al cabinetului medical.

Înaugurat în anul 2010, la iniţiativa şi prin implicarea directă a Chiriarhului locului, Cabinetul medical „Sf. Ioan Rusul" al Episcopiei Giurgiului este deservit de monahia Andreea Dragomir, medic specialist – medicină de familie. Instituţia medicală funcţionează într-un spaţiu modern, cu o dotare corespunzătoare, oferind servicii medicale gratuite atât persoanelor asigurate, cât şi persoanelor neasigurate şi fără posibilităţi materiale. (Sursa: episcopiagiurgiului.ro)

Ultimele din categorie