Mănăstirea transformată în hotel şi restaurant de lux de comunişti s-a întors la Biserica Ortodoxă Bulgară

Ortodoxia în lume

Mănăstirea transformată în hotel şi restaurant de lux de comunişti s-a întors la Biserica Ortodoxă Bulgară

    • Mănăstirea transformată în hotel şi restaurant de lux de comunişti s-a întors la Biserica Ortodoxă Bulgară
      Mănăstirea transformată în hotel şi restaurant de lux de comunişti s-a întors la Biserica Ortodoxă Bulgară

      Mănăstirea transformată în hotel şi restaurant de lux de comunişti s-a întors la Biserica Ortodoxă Bulgară

Una dintre cele mai măreţe centre isihaste şi monahale ale Evului Mediu bizantin din Bulgaria a fost samavolnic transformată, în 1982, în hotel şi restaurant de către comunişti, având clientelă de lux. Chiliile unde se nevoiau călugării sfinţi erau acum camere de hotel, iar paraclisul mănăstirii era un restaurant grandios şi apocaliptic, care vestea vremurile din urmă. 

Curtea Supremă de Justiţie din Bulgaria a restituit definitiv Mănăstirea Sfinţilor Chiric şi Iulita, către Mitropolia de Plovdiv din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare.

După o luptă juridică care a durat mai mulţi ani împotriva Consiliului Arhitecţilor din Bulgaria, Mitropolitul Nicolae de Plovdiv a recuperat drepturile asupra mănăstirii, care se găseşte lângă oraşul Asenovgrad. Decizia Curţii este definitivă şi irevocabilă. Este prima victorie obţinută de Biserica Ortodoxă a Bulgariei care doreşte să îşi recupereze de la stat proprietăţile şi mănăstirile confiscate de statul comunist. Acţiunea în justiţie a fost tergiversată de Consiliul Arhitecţilor din 2008, din anul în care mitropolitul a formulat cererea de restituire.

Realitatea strigătoare la cer în această situaţie este faptul că Consiliul Arhitecţilor, care trebuia să aibă grijă de Biserică şi de clădirile înconjurătoare, nu să-i modifice destinaţia, a transformat mănăstirea în restaurant, deşi este una dintre cele mai faimoase monumente de artă şi cultură eclesială din Bulgaria.

Mănăstirea a devenit proprietatea Consiliului Arhitecţilor din Bulgaria în 1982, când mitropolia din acele vremuri a fost obligată să o transfere de către comunişti. Ea a devenit complex hotelier de lux pentru elita criminală a regimului comunist bulgar dar şi carte de vizită pentru oaspeţii de lux din străinătate.

Pentru a sărbători această reparaţie, în ziua de 12 martie, Mitropolitul Nicolae de Plovdiv l-a invitat pe Înaltpreasfinţitul Isaia de Tamassos (Cipru) care a venit cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae (o parte din mâna sfântului) şi o mulţime de ierarhi ortodocşi din Bulgaria, care au oficiat prima Sfântă Liturghie în această mănăstire după 33 de ani. În predica de la finalul Liturghiei, mitropolitul a vorbit despre cei 33 de ani de suferinţă şi de Cruce a mănăstirii, răstignită pe viclenia şi răutatea unui regim opresiv şi criminal.

Mănăstirea a fost înfiinţată în secolul al XIV-lea şi a fost leagănul unor cuvioşi şi sfinţi isihaşti de mare amplitudine duhovnicească pentru întreaga suflare a Bisericii lui Hristos.

Traducere și adaptare:
Citește despre: