La Mănăstirea Hilandar au fost culeși strugurii din via Sfântului Simeon Izvorâtorul de Mir
Și anul acest, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, roadele din via Cuviosului Simeon Izvorâtorul de Mir (13 februarie) au fost culese și binecuvântate la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos.
Rânduiala aceasta se săvârșește de obicei la Înălțarea Sfintei Cruci. După slujbă, starețul împarte o parte din fructe tuturor, iar restul sunt lăsate la uscat.
Această viță a crescut prin minune, fără sămânță, din mormântul sfântului în anul 1207, după mutarea moaștelor sale în Serbia. Această viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii sterilității pentru soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori.