13 milioane de oameni au fost nevoiți să fugă de persecuție

3 Mai 2015 13:38 Religia în lume

Raportul publicat anual arată că o mare parte dintre cele 13 milioane de persoane strămutate provin din șapte națiuni: Siria, Irak, Nigeria, Republica Centrafricană (RCA), Eritreea, Burma și Afganistan.

Peste 13 milioane de oameni din întreaga lume au fugit din calea conflictelor și a crizei în care religia a fost un factor cheie, potrivit raportului din 2015 pentru Comisia SUA cu privire la Libertatea Religioasă Internațională (USCIRF).

„Nu există zi în care cel puțin o țară aflată pe această listă să nu apară pe prima pagina a marelor ziare”, a declarat într-o conferință de presă președintele USCIRF, Katrina Lantos Swett. Aceasta a precizat următoarele:

„Crizele umanitare alimentate de valuri de teroare, intimidare și violență au cuprins un număr alarmant de țări în ultimul an. Toate popoarele ar trebui să fie alarmate de abuzurile fără margini nu numai din motive umanitare ci și pentru că, de obicei, problemele unei țări le afectează și pe celelalte. Pe termen lung, nu există decât un singur garant al siguranței, securității și al supraviețuirii celor persecutați și vulnerabili. Este recunoașterea deplină a libertății religioase”.

Principala recomandare a comisiei pentru a reglementa numărul mare al persoanelor strămutate este ca guvernul SUA să majoreze plafonul privind numărul de refugiați relocați de la 70.000 la cel puțin 100.000, cu „rezerve suplimentare” pentru Orientul Mijlociu.

Însă relocarea creștinilor din Orientul Mijlociu a fost o problemă controversată ani de-a rândul, întrucât populația de creștini din zonă se diminuează. Ca răspuns al exodului constant al creștinilor, Grigorie III Laham, patriarhul Greco-catolic al Antiohiei și al întregului Orient a adresat în 2013 printr-o scrisoare pastorală, următorul îndemn: „Rămâneți aici! Nu emigrați! În ciuda tuturor problemelor, al bisericilor distruse, parohiilor abandonate, în ciuda marginalizării, creștinii din Orientul Mijlociu ar trebui să rămână neclintiți pe pământul lor, în satul sau localitatea lor”. „Vrem să păstrăm cu orice preț această prezență puternică, insistentă, convinsă, profundă, deschisă, interactivă, influentă și calmă”, a scris acesta, „să fim capabili să aducem mărturie și să arătăm virtuțile și adevărata” viziune creștină în această lume predominant musulmană, să fim prezenți în și pentru această lume, ducându-L mai departe pe Milostivul Iisus Hristos, Iubitorul lumii.

În ciuda unor astfel de îndemnuri, zeci de credincioși din Orientul Mijlociu, majoritatea creștini, au căutat adăpost în Statele Unite. Din 2007, SUA găzduiește peste 84 900 de irakieni refugiați. Grupurile religioase americane sunt profund implicate în relocare. Șase din cele nouă agenții de relocare aprobate la nivel federal au caracter confesional. Cel mai mic număr de persoane refugiate (27 110) a fost înregistrat în 2002. În 2012, alte 58 000 au fost refugiate.

Pe lângă referirea la persoanele strămutate, raportul subliniază alte cinci probleme fundamentale:

  • Legi privind blasfemia: „Pakistan, Egipt, Indonezia, Iran, și Arabia Saudită se numără printre țările cu legi privind blasfemia, care încalcă flagrant libertatea religioasă și poziția guvernului ca un arbitru al adevărului”.
  • Agenți nestatali: „Acțiunile agenților nestatali prezintă o provocare majoră pentru libertatea religiei sau a credinței. În RCA, Nigeria, Irak și Siria, agenții nestatali se află printre propagandiștii principali ai încălcării scandaloase a libertății religioase și a drepturilor omului”. Comisia recomandă noi eforturi de a identifica țările în care agenți nestatali diminuează libertatea religioasă.
  • Deținuții pe motive de conștiință: „În Iran, sute de persoane sunt deținute pentru credința lor, inclusiv Baha’i, creștini convertiți, sufiști și musulmani suniți, reformiți dizidenți Shi’a și clerici. Alte mii de persoane sunt încarcerate în țări precum Uzbekistan, Coreea de Nord și Eritreea”.
  • Minoritățile religioase atacate: „În Pakistan, creștinii, shi’a, hindușii, ahmadiții și alții sunt victimele constante ale violențelor”.
  • Justiție transnațională: „USCIRF recomandă guvernului SUA solicitarea ori înaintarea unei sesizări de către consiliul de securitate ONU pentru CPI pentru investigarea încălcărilor SIIL în Irak și Siria împotriva minorităților religioase și etnice, urmând modelele folosite în Sudan și Libia”.

Raportul USCIRF a remarcat evoluții pozitive în două națiuni. Alegerile naționale din Nigeria din acest an au fost lipsite de violență interreligioasă. (În alegerile 2011, 800 de persoane au murit în crime legate de alegeri.) Și în Sri Lanka, noul guvern a semnalat un nou angajament pentru libertatea religioasă, și abuzurile minorităților religioase din 2015 au scăzut până acum.

Raportul include următoarele recomandări pentru guvernul SUA:
• Secretarul de stat să redesemneze nouă țări ca „țări de interes major” pentru încălcări grave ale libertății religioase: Burma, China, Eritrea, Iran, Coreea de Nord, Arabia Saudită, Sudan, Turkmenistan, și Uzbekistan; 

• Desemnarea altor 8 țări adiționale ca fiind de interes major: Republica Centrafricană, Egipt, Irak, Nigeria, Pakistan, Siria, Tadjikistan și Vietnam;

• Plasarea a 10 de țări pentru viza USCIRF: Afganistan, Azerbaidjan, Cuba, India, Indonezia, Kazahstan, Laos, Malaezia, Rusia și Turcia; și

• Exprimarea preocupărilor pentru libertate religioasă în Bahrain, Bangladesh, Belarus, Cipru, Kârgâzstan și Sri Lanka.

Ultimele din categorie