Părinți pentru părinți – despre ora de religie

Social

Părinți pentru părinți – despre ora de religie

    • Părinți pentru părinți – despre ora de religie
      Părinți pentru părinți – despre ora de religie

      Părinți pentru părinți – despre ora de religie

Avem nu numai dreptul (precizat clar şi în Constituţia României), dar avem şi datoria de a nu-i lipsi pe copiii noştri de o educaţie creştină. Acest drept a fost câştigat prin jertfa celor care au murit în decembrie ’89 cu rugăciunea „Tatăl nostru” pe buze, strigând „cu noi este Dumnezeu” şi „vom muri şi vom fi liberi”.

Dragi părinţi,

De ce este necesar să meargă copiii noştri la ora de religie?

Pentru că, în cadrul orei de religie ei învaţă că Dumnezeu îi iubeşte necondiţionat. Învaţă să cunoască şi să iubească, la rândul lor, pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii. Ei mai învaţă că nu e frumos şi nu e bine să fure, să se destrăbăleze, să se bată, să înjure, să înşele, să mintă, să nedreptăţească, să se îmbete, să se drogheze, să invidieze, să urască, să ucidă, să-i dispreţuiască pe ceilalţi. Învaţă să ierte şi să ceară iertare.

Eventuale greşeli în predarea acestei discipline nu justifică respingerea obiectului în sine, ci ar trebui să-i determine pe părinţi ca, împreună cu cei împuterniciţi, să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a îndrepta lucrurile.

Avem nu numai dreptul (precizat clar şi în Constituţia României), dar avem şi datoria de a nu-i lipsi pe copiii noştri de o educaţie creştină.

Acest drept a fost câştigat prin jertfa celor care au murit în decembrie ’89 cu rugăciunea „Tatăl nostru” pe buze, strigând „cu noi este Dumnezeu” şi „vom muri şi vom fi liberi”.

Măcar acum, când este vorba de viitorul copiilor noştri, să fim uniţi pentru ca mai târziu să nu ne pară rău!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Asociaţia de părinţi a  Colegiului Tehnic Rădăuţi

Duminica iertării, anul 2015 după Hristos

Citește despre: