„Medicii de lângă tine!” | O campanie a Fundației Medicale „Providența” pentru vârstnicii din județul Iași
Începând cu luna iulie 2025, Fundația Medicală Providența va implementa pe o perioadă de patru luni proiectul intitulat „Medicii de lângă tine!”. Acest proiect este finanțat de Consiliul Județean Iași în baza legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
Proiectul „Medicii de lângă Tine!” se adresează persoanelor vârstnice defavorizate socio-economic din localitățile limitrofe din județul Iași, cu un pachet intervențional integrat, ce cuprinde investigații medicale complete în specializarea medicină internă, care să ajute la identificarea posibilelor probleme de sănătate cu care se confruntă vârstnicul vulnerabil și la stabilirea unui tratament corespunzător.
Grupul țintă este reprezentat de 120 de persoane vârstnice vulnerabile cu vârsta de peste 65 de ani din mediul rural, din județul Iași, care se confruntă cu sărăcia extremă și cu alte vulnerabilități asociate, care vor avea ocazia să fie investigate de specialiști din domeniul medical și care vor beneficia ulterior de evaluări medicale, de investigații medicale complete și de medicație gratuită.
Pentru identificare grupului țintă vom colabora cu Protopoiatul Iași 3 al Arhiepiscopiei Iașilor, reprezentat de preot Mihail Roșu.
Beneficiarii indirecți ai proiectului sunt reprezentați de aparținătorii vârstnicilor și de comunitatea locală, care are nevoie de cetățeni sănătoși fizic și mental.
Activitățile din cadrul acestui proiect vin în întâmpinarea nevoilor fundamentale de investigații medicale de bază și prevenție, în vederea creșterii calității vieții persoanelor vârstnice aflate în dificultate. Acest program de suport socio-medical se va plia pe nevoile vârstnicilor vulnerabili din localitățile limitrofe (referite de colaboratorul Protopopiatul Iași 3), și va fi implementat în colaborare cu medici de specialitate, asistenți sociali și medicali din cadrul Policlinicii Providența, ca principal partener în implementarea proiectului.
Vârstnicilor vulnerabili identificați cu sprijinul colaboratorului Protopopiatul Iași 3 li se va facilita accesul la servicii medicale gratuite care să îi ajute la diagnosticarea precoce a unor afecțiuni și tratarea acestora, în vederea obținerii și menținerii echilibrului stării de sănătate.
Localitățile din care va fi selectat grupul țintă sunt:
Nr. Crt. | Localitate | Comuna | Distanța față de mun. Iași |
1 | Glodenii Gândului | Țibănești | 50 km |
2 | Tungujei | Țibănești | 60 km |
3 | Griești | Țibănești | 63 km |
4 | Recea | Țibănești | 63 km |
5 | Jigoreni | Țibănești | 69 km |
6 | Războieni | Țibănești | 96 km |
7 | Țibănești | Țibănești | 60 km |
8 | Văleni | Țibănești | 65 km |
9 | Gârbești | Țibana | 48 km |
10 | Pocreaca | Schitu Duca | 33 km |
11 | Tansa | Tansa | 70 km |
12 | Dagâța | Dagâța | 73 km |
Preoții parohi din localitățile menționate vor identifica persoanele care se încadrează în grupul țintă al proiectului. Fundația Medicală Providența va pune la dispoziție un mijloc de transport ce va prelua beneficiarii, pentru a fi aduși la Policlinica Providența în vederea acordării de servicii medicale gratuite și de tratament corespunzător. Pe parcursul șederii la consultații, vârstnicii vor beneficia de un pachet de hrană, constând în sandwich, fruct și apă plată.
Desfășurarea unui astfel de proiect are un impact semnificativ, atât din perspectivă socială, cât și din cea a sănătății publice, iar printre rezultatele pe termen lung generate enumerăm mai jos:
Reducerea inegalităților sociale și geografice. Vârstnicii din zonele rurale se confruntă adesea cu dificultăți majore în accesarea serviciilor medicale din cauza lipsei infrastructurii, a transportului sau a resurselor financiare. Oferirea de servicii gratuite contribuie la diminuarea acestor inegalități, asigurând o șansă egală la sănătate pentru toți cetățenii, indiferent de locul în care trăiesc.
Prevenirea și gestionarea precoce a bolilor. La vârsta a treia, riscul de boli cronice și complicații devine mai mare. Accesul facil la consultații și investigații preventive poate duce la identificarea timpurie a problemelor de sănătate, reducând astfel costurile ulterioare ale tratamentelor complexe și prelungite.
Îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor. Serviciile medicale gratuite sprijină menținerea autonomiei și a bunăstării fizice și mentale a persoanelor în etate. Acestea contribuie la reducerea suferinței, la prevenirea izolării sociale și la promovarea unui stil de viață activ și sănătos.
Reducerea poverii asupra sistemului de sănătate. Prin prevenție și tratament precoce, se pot evita spitalizările de urgență și spitalizările prelungite, ceea ce duce la reducerea costurilor pentru sistemul public de sănătate și la eficientizarea resurselor disponibile
Veniturile insuficiente obligă vârstnicii să restrângă cheltuielile, prioritate având acoperirerea nevoilor de bază, însă la un nivel care poate fi considerat precar. În ceea ce privește accesul la servicii de specialitate, în locuințele rurale și limitrofe, acesta este mai limitat comparativ cu municipiul Iași, unde infrastructura și personalul medical sunt mai bine dezvoltate. Pentru vârstnici, distanța până la centrele medicale specializate reprezintă un obstacol major, influențând frecvența și calitatea tratamentului de care beneficiază. Deși autoritățile locale și cele naționale au avut o serie de inițiative pentru îmbunătățirea accesului, precum mobilitatea medicală, cabinete mobile sau programe de telemedicină, acestea sunt insuficiente, impactul acestor măsuri variind în funcție de localitate.
Pe lângă facilitarea accesului la servicii socio-medicale gratuite în cadrul Policlinicii și Spitalului Providența, Fundația Medicală Providența, cu sprijinul celor două unități medicale mai sus menționate, desfășoară Caravane Medicale în zone izolate, cu comunități dezavantaje social pentru a oferi servicii medicale de calitate.
În acest demers umanitar, colaborăm cu preoții parohi care identifică persoanele vulnerabile: copii din familii numeroase sau aflate în situație de criză și vârstnici singuri, neasigurați medical, pentru a beneficia gratuit de investigații medicale la specialitățile pediatrie și medicină internă.
Pentru ca investigația medicală să fie completă, persoanelor identificate li se recoltează probe biologice care sunt lucrate de laboratorul Spitalului Providența. Ulterior, pe baza rezultatelor și a investigațiilor suplimentare: măsurare tensiune arterială, electrocardiogramă, ecografie abdomino pelvină, medicul specialist oferă un diagnostic, recomandări, tratamente nou inițiate sau completări ale celor existente. Acolo unde este cazul, se recomandă și investigații suplimentare. (Emilia Gheorghiasa - Asistent social, Coordonator Proiect și Coordonator al Centrului de suport pentru situații de urgență/criză al Fundației Medicale Providența)