Adevărul se mărturisește în iubire, dar cu pocăință – comunicat de presă

Arhiepiscopia Iaşilor

Adevărul se mărturisește în iubire, dar cu pocăință – comunicat de presă

Îi îndemnăm pe credincioșii din Iași ca în aceste zile să răspundă diferitelor provocări prin rugăciune, pocăință și mărturisire demnă a credinței. Să ne rugăm pentru toți cei ce sunt sau vor veni în orașul nostru în aceste zile, mai ales pentru copiii și tinerii ce sunt atât de vulnerabili în fața diferitelor ideologii distrugătoare.

În aceste zile, Iașul găzduiește evenimente și un marș prin care se promovează public anumite comportamente și ideologii incompatibile cu învățătura creștină despre om, despre familie și despre iubire. Ceea ce Sfânta Scriptură a numit dintotdeauna păcat este prezentat tot mai insistent ca o altă „normalitate” care este promovată în spațiul public.

Orice creștin autentic știe ce ravagii poate să producă păcatul, care nu face altceva decât să îl rănească și să rănească, îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și sădește indiferență sau chiar ură între oameni.

Nici păcatele celor din afara Bisericii și nici ale celor dinlăuntrul ei nu schimbă adevărul Evangheliei. Căderile oamenilor nu pot deveni niciodată argument pentru schimbarea învățăturilor exprimate foarte clar în Vechiul și în Noul Testament. Dimpotrivă, ele ne cheamă pe toți la mai multă pocăință sinceră și la râvnă pentru îndreptarea vieții noastre.

Biserica – „stâlp și temelie a Adevărului” (I Timotei 3, 15) – dorește să-i cuprindă pe toți oamenii, căci Însuși Dumnezeu a zis că nu voiește „moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la căile sale și să fie viu” (cf. Iezechiel 18, 23). Se cuvine, așadar, să cuprindem în rugăciunile noastre pe tot omul, dar să numim, cu toate neputințele noastre, păcatul ca atare, tocmai pentru a întări îndemnul la pocăință și trezire.

Creștinul este chemat să mărturisească adevărul fără ură și fără dispreț, dar și fără compromis. Adevărul și iubirea nu pot fi separate, așa cum ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel spunând să „ţinem adevărul, în iubire” (cf. Efeseni 4, 15).

Îi îndemnăm pe credincioșii din Iași ca în aceste zile să răspundă diferitelor provocări prin rugăciune, pocăință și mărturisire demnă a credinței. Să ne rugăm pentru toți cei ce sunt sau vor veni în orașul nostru în aceste zile, mai ales pentru copiii și tinerii ce sunt atât de vulnerabili în fața diferitelor ideologii distrugătoare.

Dumnezeu să ne dăruiască tuturor iertare, discernământ și puterea de a îndrepta viața noastră și de a urma voia Sa!

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: