„Adolescența - comunicare și acceptare”, la Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

„Adolescența - comunicare și acceptare”, la Suceava

Aproximativ 250 de adolescenți de la liceele din municipiul Suceava au participat miercuri, 27 noiembrie 2019, la conferința „Adolescența - comunicare și acceptare”.

Aceasta a fost organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), în colaborare cu Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava. Prelegerea a fost ţinută de către psihoterapeut lect. univ. dr. Ana-Maria Ambrosă. Tinerii au învățat ce înseamnă respectul, cum se naște și păstrează încrederea, au făcut cunoștință cu tipurile de atașament și au învățat cum să-și stăpânească emoțiile. Foarte captivantă a fost expunerea despre comunicare. Curajul de a vorbi și deschiderea frumoasă către cei din jur au fost explicate pe înțelesul tinerilor cu exemple concrete din viață. „A-l accepta pe cel de lângă tine cu calitățile, defectele, bucuriile, supărările, realizările și eșecurile lui este până la urmă o datorie creștinească. În fond, nu facem decât să împlinim porunca Mântuitorului: «să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine». Suntem ființe comunitare. Comunicăm, ne acceptăm și împreună ne mântuim”, a spus părintele Justinian Cojocar în deschiderea conferinței. Această conferință face parte din strategia Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni de a aduna tinerii și de a-i ajuta să se pregătescă temeinic pentru viață.

Citește despre: