„Adoptă un copil de Paşti“, în judeţul Iaşi
Peste 400 de copii săraci din judeţul Iaşi vor fi ajutaţi prin intermediul Bisericii „Naşterea Domnului“ din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi. Beneficiarii provin din familii numeroase şi cu venituri reduse şi se află în evidenţa acestei biserici de câţiva ani.
Cei ce doresc să sprijine această iniţiativă îşi pot alege unul sau mai mulţi copii din listă, pentru a-i ajuta financiar sau prin donaţii de produse de strictă necesitate, ce vor fi oferite în apropierea sărbătorii Învierii Domnului. „Prin intermediul unei reţele de socializare, am făcut publică o listă cu cei 425 de copii pe care îi avem în vedere. Această listă a fost vizualizată de foarte multă lume care a «adoptat» unul sau mai mulţi copii. Cei interesaţi pot pregăti un pachet care să cuprindă haine, încălţăminte şi alte lucruri necesare pentru vârsta fiecăruia, ce vor fi oferite în apropierea sărbătorii Învierii Domnului. Din fondurile care se vor strânge vom cumpăra alimente, fructe, dulciuri şi produse de igienă. Beneficiarii programului nostru vor primi fiecare în parte câte o Biblie“, a amintit preotul misionar de caritate Dănuţ Damaschin. În prima săptămână de la lansarea proiectului, peste 200 de ieşeni au contribuit la această iniţiativă. Ieşenii care sunt interesaţi să contribuie la acest proiect se pot interesa la biserica din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi sau îl pot contacta pe părintele Dan Damaschin pe pagina personală de Facebook www.facebook.com/dan.damaschin.73.