Fiecare rugăciune trebuie să vină din inimă şi oricare altă rugăciune nu este rugăciune. Şi rugăciunile din cartea de rugăciuni, şi rugăciunile proprii, şi rugăciunile scurte, toate trebuie să vină din inimă către Domnul, pe Care-L vedem înaintea noastră. Cu atât mai mult trebuie să fie aşa rugăciunea lui Iisus.

Menirea rugăciunilor scurte este să ajute la adunarea gândurilor şi la trezvie. Puterea nu stă în cuvinte, ci în sentimentul către Dumnezeu. El se formează repede la cei ce se trudesc asupra rugăciunii.

Când suntem alături de Dumnezeu cu simţămintele inimii, iar dragostea către Dumnezeu ne umple inima, această rugăciune poartă denumirea de rugăciunea inimii. Cine vrea să se nevoiască după lege şi să săvârşească nevoinţa rugăciunii să se lepede mai întâi de voia proprie şi de părerile proprii, iar apoi să-şi ia crucea, adică osteneala cea sufletească şi trupească, ce este inevitabilă în cadrul acestei nevoinţe.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 329-330)