Adunarea Generală a Asociației Naționale a Corurilor din România
Sâmbătă, 30 mai s-a desfășurat la Curtea de Argeș Adunarea Generală a Asociației Naționale a Corurilor din România ajunsă la a 25-a ediție.
Ediția aceasta a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic prin implicarea Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul, și a fost coordonată de părintele inspector Dumitru Scurtu-Codruț în calitate de vicepreședinte al Asociației Naționale a Corurilor din România.
Dirijorii și reprezentanții coralelor din România au fost întâmpinați de Înaltpreasfinția Sa în Catedrala Arhiepiscopală, unde Corul Seminarului Teologic din Curtea de Argeș, împreună cu Corala Orfeu a Centrului Cultural George Topârceanu din Curtea de Argeș au susținut un concert extraordinar.
Membrii ANCR au vizitat Sala Manole a Palatului Arhiepiscopal sub îndrumarea părintelui consilier administrativ Nicolae Dinică.
Dirijorii au susținut ședința anuală jubiliară sub președenția maestrului Voicu Enăchescu, președinte ANCR, la Sala de Concerte din cadrul clădirii istorice a Seminarului Teologic Neagoe Basarab din Curtea de Argeș, unde s-a prezentat raportul anual 2014-2015 al activității corurilor românești. Părintele inspector Dumitru-Codruț Scurtu a prezentat un studiu despre activitatea corală în Zona Argeș-Pitești și Câmpulung Muscel sec. XIX-XX- începutul sec. XXI evidențiind faptul că prin bogata activitate corală și importanța festivalurilor, această zonă a fost și rămâne leagăn al muzicii psaltice de tradiție bizantină și leagăn al muzicii corale armonice din România.