A trecut la Domnul arhimandritul Clement Haralamb, fiu duhovnicesc al Sfântului Paisie Olaru, la vârsta de 102 ani

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

A trecut la Domnul arhimandritul Clement Haralamb, fiu duhovnicesc al Sfântului Paisie Olaru, la vârsta de 102 ani

Arhimandritul Clement Haralamb, cel mai vârstnic viețuitor al Mănăstirii Curtea de Argeș și ucenic al Sfântului Paisie Olaru, a trecut la Domnul, la vârsta de 102 ani. Veșnica lui pomenire!

Arhimandritul Clement Haralamb s-a născut la data de 4 aprilie 1923, în localitatea Lunca, județul Botoșani. Alegerea de a urma viaţa monahală a fost un gând din copilărie și a intrat în obștea Mănăstirii Cozancea în anul 1947. Aici a devenit fiul duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie Olaru. Prin intermediul lui l-a cunoscut şi pe Sfântul Cleopa Ilie. 

Este tuns în monahism în 1948, iar în anii următori hirotonit diacon și preot. În 1953 este viețuitor la Mănăstirea Cetățuia. În acelaşi an ajunge pentru prima dată la Mănăstirea Curtea de Argeș. Aici se închinoviază din anul 1956. De atunci şi până astăzi este vieţuitor în această vatră de spiritualitate românească. La împlinirea vârstei de 100 de ani, Părintele Patriarh Daniel i-a conferit distincţia „Crucea Patriarhală”.

Timp de aproape șapte decenii, Arhimandritul Clement a slujit cu statornicie și smerenie la racla Sfintei Mucenițe Filofteia, devenind un reper de viață duhovnicească pentru pelerinii care treceau pragul ctitoriei voievodale.

Dumnezeu să-l odihnească întru Împărăția Sa!

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: