Adunarea Generală a Federației Filantropia, în ședință de lucru la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Adunarea Generală a Federației Filantropia, în ședință de lucru la Iași

În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2022, la Iași are loc Adunarea Generală a membrilor Federației Filantropia. Tot cu acest prilej, evenimentul a inclus și întâlnirea anuală a consilierilor eparhiali ai sectoarelor social-filantropice din Patriarhia Română.

Activitatea a debutat în acest început de săptămână cu întâlnirea Comitetului director al Federației, prezidată de părintele consilier patriarhal Ciprian-Ion Ioniță, președinte al organizației. Tot luni, participanții au luat parte la o prelegere susținută de arhid. lect. dr. Adrian Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași în Biserica „Sfântul Sava”, intitulată „Spiritualitatea creștină în asistența socială – cercetări medicale și reflec­ții filocalice despre prezentul și viitorul lucrării filantropice a Bisericii”.

Astăzi, ziua a început cu oficierea slujbei de Te Deum în Paraclisul „Ecclesia” de către preoții membri ai federației și a continuat cu întâlnirea de lucru care a avut loc în sala „Sinaxar”. Ca un fapt inedit, adunarea din acest an celebrează și aniversarea a 20 de ani de existență a Fundației „Solidaritate și Speranță”din Iași, gazda evenimentului.

O organizație caritabilă din diaspora se pregătește să intre în familia „Filantropiei”

Totodată, Filantropia se pregătește să primească primul său membru din diaspora: Asociația San Lorenzo dei Romeni a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei va deveni în curând prima organizație din diaspora care aderă la federația social-filantropică a Patriarhiei Române.

Asociația San Lorenzo dei Romeni a fost înființată în 2009, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, și oferă sprijin copiilor și familiilor române în dificultate din Italia și din România.

„Ne bucurăm că există din nou o implicare a tuturor membrilor Federației în reînnoirea procesului de planificare strategică. Este vorba despre un proces participativ, în care fiecare membru își asumă ceea ce urmează să facă în cadrul Federației în următorii trei ani, pornind de la «misiune și viziune», continuând cu profilul serviciilor oferite membrilor și altor beneficiari, precum și sustenabilitatea în această perioadă de trei ani”, a declarat pentru Ziarul Lumina părintele consilier patriarhal Ciprian- Ion Ioniță, președintele Federației Filantropia.

Mâine, 2 noiembrie, reprezentanții Filantropiei vor vizita câteva centre sociale și medicale din municipiul Iași.

Federația Filantropia funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române începând din 2007. Este singura organizație non-guvernamentală de tip federativ din Patriarhia Română și furnizează servicii sociale și de formare profesională a adulților. Membrii instituției fac parte din structurile sociale ale eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, iar federația desfășoară un parteneriat cu International Orthodox Christian Charities (IOCC), brațul social-filantropic al Adunării Episcopilor Canonici din SUA.

Organizația are ca scop creşterea impactului şi eficienţei acţiunilor sociale ale organizaţiilor membre sau partenere şi ale structurilor sociale ale Bisericii, prin integrarea lor într-un răspuns unitar, coordonat, coerent şi eficient la provocările sociale actuale.

Vă invităm să accesați și: 

(Video) La Iași are loc întâlnirea Federației Filantropia din Patriarhia Română

Citește despre: