Ajută 10 copii din mediul rural să meargă la mare

28 Iulie 2020 12:50 Arhiepiscopia Iaşilor

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași își propune ca în această vară să ofere o vacanță-cadou celor 10 copii din comunitate: 3 zile la malul mării.

„Parohia noastră este mică, iar comunitatea de tineri este formată din doar zece copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Ne-am gândit că după atâtea luni de stat acasă ar fi o bună ocazie ca, înaintea începerii școlii, în orice formă se va desfășura, să le oferim o experiență extraordinară, cu atât mai mult cu cea mai mare parte dintre ei nu au văzut marea până acum. Bineînțeles, toată excursia se va desfășura conform normelor de protecție, astfel încât fiecare copil să se bucure de mare în condiții de siguranță”, a declarat Pr. Cosmin Brînză, preot paroh.

Consiliul parohial a aprobat folosirea sumei de 2000 de lei pentru vacanța tinerilor, ceea ce reprezintă doar 20% din necesarul întregii excursii care cuprinde costuri legate de transport, cazare și hrană.

„Având în vedere faptul că suma de 10.000 lei este cu mult peste posibilitățile reale ale parohiei, apelăm la bunăvoința persoanelor care sunt dispuse să ajute și doresc să contribuie la bucuria acestor copii. Pentru fiecare copil am planificat suma de 1000 de lei necesari pentru transport, cazare, hrană și vizitarea unor obiective religioase și turistice în cele trei zile de vacanță. Avem deja o sămânță oferită de consiliul parohial și, practic, mai avem nevoie de 8000 de lei, pe care sperăm să îi primim prin bunăvoința oamenilor. Considerăm că experiențele pozitive formează în cea mai mare măsură caracterul unui om și o astfel de excursie ar fi o imensă oportunitatea de a contribui la formarea acestor copii”, a mai adăugat preotul Cosmin Brînză.

Persoanele care doresc să ajute acest proiect o pot face prin oferirea unor donații care să acopere costurile necesare la următorul cont bancar, folosind mențiunea: „10 la mare”:

Cont Bancar: RO41BTRLRONCRT0250359702

Titular Cont: Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena Săcărești

Date de contact: Pr. Cosmin Brînză

Tel. 0746936969

E-mail: cosmin_brinza@yahoo.com

Website: sacaresti.mmb.ro

Ultimele din categorie