Ajută-ne să strângem 20.000 lei pentru viitorii Oameni MARI
Pro Vita Iași a lansat la începutul lunii iunie 2021 o campanie strângere de fonduri pentru susținerea la studii a unui grup de 100 de elevi și studenți din familii numeroase, cu rezultate foarte bune la învățătură.
Campania a reunit până acum peste 50 de donatori care și-au arătat suportul pentru 90 dintre bursierii propuși. Pro Vita Iași continuă campania cu încă 15 zile pentru a găsi susținători și pentru cei 10 bursieri rămași fără ocrotitor, astfel încât, începând cu anul școlar 2021-2022, numărul de beneficiari să crească la 100. Valoarea bursei este de 200 lei pe lună.
„Prin campania de strângere de fonduri pentru Proiectul de Susținere la studii a copiilor din familii numeroase ne-am propus să strângem suma necesară pentru sprijinirea a încă 35 de tineri, pe lângă cei 65 care primesc bursă deja. În acest moment am strâns 65% din cât ne-am propus și suntem bucuroși că oamenii din jur nu au rămas indiferenți la apelul nostru. Întrucât mai sunt încă 10 tineri din familii numeroase care nu au acoperită bursa de studiu pentru anul școlar 2021-2022, ne-am decis să prelungim campania cu încă 2 săptămâni.
Este perioada în care se află rezultatele la examene, se află mediile școlare și suntem plăcut impresionați să vedem ce copii muncitori dorim să susținem. Ioan, baiatul din clasa a VIII-a, care dorea să intre la Liceul Militar și se pregătea pentru probe, acum este bucuros că și-a văzut efortul încununat cu succes și a intrat cu medii mari la liceul dorit. Emilian a luat examenele cu 9.62 și se pregătește să se înscrie la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț. Teodora tocmai a aboslvit Facultatea de Teologie Ortodoxă și a luat licența cu 9.5. Cu emoții așteaptă să se înscrie la master, pentru a-și completa studiile.
Sunt copii foarte buni, muncitori, talentați, care vor reuși să ajungă acolo unde își doresc, cu ajutorul celor din jur”, a declarat Maria Ioana Dumitrașcu, referent al Departamentului Pro Vita.
Acești tineri pot fi susținuți să devină oameni mari astfel:
- Oferă o bursă. Fiecare elev/student primește lunar 200 lei pe tot parcursul anului școlar. Puteți contribui la completarea unei burse sau o puteți oferi integral donând în unul ditre conturile de mai jos:
RO08CECEIS1030RON1014342 – Lei
RO68CECEIS10C1EUR1103231 – Euro
Cod SWIFT: CECERO, CEC Bank
Titular: Mitropolia Moldovei și Bucovinei
CIF: 5334656
- Promovează. Vorbește despre ei și încurajează-i. Poate cineva dintre cunoscuții tăi va dori să ofere o bursa.
Pentru a-i cunoaște mai bine pe tinerii susținuți la studii, accesați provitaiasi.ro sau urmăriți pagina de de facebook Pro Vita Iași.