Alături de Veronica Iani, scriitoare și ilustratoare de cărți de povești, care a adus ani la rând bucurie copiilor
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, se alătură inițiativei de susținere a Veronicăi Iani, scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii, care trece printr-o grea încercare, în urma diagnosticării cu o formă agresivă de cancer cerebral. Campania are ca scop strângerea fondurilor necesare pentru a facilita accesul la opțiuni medicale avansate, în străinătate.
Într-o mărturie recentă, Veronica spune:
În luna februarie a acestui an, am fost diagnosticată cu Glioblastom IDH-wildtype, grad IV, cea mai agresivă formă de cancer cerebral. Am urmat de urgență tratament chirurgical de extirpare a tumorii, urmat de protocolul standard de chimio-radioterapie concomitentă.
Protocoalele oncologice standard din țară au o eficiență limitată, în condițiile în care prognosticul clinic pentru această boală este deosebit de sever, iar riscul de recidivă pe termen scurt este aproape cert. Din acest motiv, singura oportunitate de a obține o remisiune stabilă și de a câștiga ani de viață constă în accesarea medicinei avansate de precizie.
În contextul acestei boli, riscul unei reapariții rapide este foarte ridicat, iar opțiunile terapeutice devin esențiale pentru evoluția ulterioară. În urma consultărilor medicale și a căutării unor soluții suplimentare de tratament, familia a identificat în Germania posibilitatea accesării unui tratament imunologic personalizat, adaptat particularităților bolii și profilului medical al Veronicăi.
Costurile estimate pentru investigațiile și tratamentele necesare se ridică la aproximativ 90.000 de euro. Până în acest moment, prin sprijinul primit din partea prietenilor, colaboratorilor și a oamenilor care îi sunt aproape, au fost strânși aproximativ 20.000 de euro, însă mai este nevoie de susținere pentru a ajunge la suma necesară.
Veronica Iani este o colaboratoare apropiată a Departamentului Pro Vita încă din anul 2013. De-a lungul timpului, numele ei este legat de multe dintre activitățile prin care departamentul a adus mesajul pro-viață în mijlocul comunității, prin ateliere de povești pentru copii, formări pentru povestitori, preoți și voluntari, lansări de carte, materiale educaționale și resurse folosite în cadrul Marșului pentru viață sau al altor inițiative desfășurate în Arhiepiscopia Iașilor.
Prin întâlnirile cu cei mici și prin cărțile sale, Veronica aduce în atenția copiilor teme pe care literatura pentru copii le ocolește adesea sau le prezintă foarte puțin. În poveștile ei, copiii descoperă, într-un limbaj cald și accesibil, subiecte precum viața dinainte de naștere, adopția, prietenia, acceptarea diferențelor, curajul și apropierea față de cei aflați în situații speciale, precum copiii cu sindrom Down sau autism.
Multe dintre cărțile scrise și ilustrate de Veronica Iani sunt folosite în cadrul atelierelor „Creștem cu fiecare poveste”, organizate de Departamentul Pro Vita pentru copii. Prin povești, ilustrații și personaje apropiate de universul celor mici, aceste volume devin un sprijin valoros în abordarea unor teme delicate sau complexe, pe care copiii le înțeleg mai ușor atunci când sunt așezate într-o poveste.
Activitatea scriitoarei este apreciată și în spațiul cultural ieșean. În anul 2023, „Povestea unei inimi”, scrisă pentru o rubrică a Agenției de Știri Basilica, a fost premiată de Muzeul Literaturii din Iași. Astăzi, cea care ani la rând a oferit timp, creativitate și bucurie copiilor are nevoie, la rândul ei, de sprijinul comunității.
Persoanele care doresc să se alăture acestei campanii o pot face acest lucru prin:
- donație online, pe site-ul provitaiasi.ro/doneaza, cu mențiunea „Pentru Veronica”;
- transfer bancar, în conturile:
• LEI: RO08CECEIS1030RON1014342, CEC Bank
• EURO: RO68CECEIS10C1EUR1103231, Cod Swift: CECERO, CEC Bank
Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor, cu mențiunea „Pentru Veronica”
- donație în numerar, la sediul nostru din Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 14, Iași.
Arhiepiscopia Iașilor a organizat o nouă caravană medicală în județul Botoșani
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro