Alegerea noului Consiliu Director al ATOR Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Alegerea noului Consiliu Director al ATOR Iași

Duminica aceasta, 14 februarie 2016, ATOR Iași și-a întrunit „echipajul” și a votat un nou Consiliu Director al Asociației. Au fost prezenți la întâlnire membrii vechi, cu amintirile și experiențele lor, alături de membrii mai noi. S-a predat ștafeta. S-au predat responsabilitățile, proiectele dar, și amintirile și nostalgiile.

„Zborul ideilor poate fi la fel de adevărat ca și zborul vântului și al penelor", spunea Richard Bach. Omul când are o idee bună, brusc, toată ființa lui prinde aripi și începe ușor să se ridice din letargie și să se înalțe spre împlinirea visului.  De când s-a înființat Asociația Tineretul Ortodox Român, un grup de tineri din Iași „încearcă zborul”. Am făcut exerciții de zbor pe aripile cărților, în adierea rugăciunilor de la Biserica Vovidenia, colindând munții, vizitând mănăstirile noastre dar și multe locuri din afara țării. Acum, după 6 ani de zile, realizăm că viața noastră ar fi fost alta dacă nu ne-am fi întâlnit, tineri de diferite condiții sociale cu Hristos Cel veșnic Tânăr, promisiunea vieții noastre celei fără de moarte. Acum, la peste 6 ani de la prima „decolare”, a venit vremea să ne alegem un alt echipaj care să conducă „aparatul de zbor” numit ATOR.

Duminica aceasta, 14 februarie 2016, ATOR Iași și-a întrunit „echipajul” și a votat un nou Consiliu Director al Asociației. Au fost la întâlnire membrii vechi, cu amintirile și experiențele lor, alături de membrii mai noi. S-a predat ștafeta. S-au predat responsabilitățile, proiectele dar și amintirile și nostalgiile.

Fostul consiliu, condus de Ioan Puiu, astăzi preot la parohia din Rediu, ”a răsuflat ușurat”. A răsuflat ușurat pentru că oamenii noi aleși sunt tineri de încredere. Alegerile s-au desfășurat la sediul ATOR, într-o atmosferă prietenească. La final, s-a sărbătorit tradițional, ca în familie, prin ciocnirea unui pahar de șampanie. Noul Consiliu Director al ATOR Iași este alcătuit din:

Președinte ATOR Iași: Mihail Siminciuc
Vice-președinți: Andrei Grosu și Miruna Maria Țupu
Secretar: Sara Elena Melenciuc
Coordonator Departamentul Liturgic: Romeo Cosma
Coordonator Departamentul Relații externe: Andreea Timofte
Coordonator Departamentul Pelerinaje: Bianca Grosu
Coordonator Departamentul Sportiv: Daniel Eusebiu Crețu
Coordonator Departamentul Social: Oana Maria Huțanu
Coordonator Departamentul Cultural: Emilian Donisanu
Coordonator Departamentul Media: Andrei Grosu
Coordonator Departamentul Resurse Umane: Raj Vasile Bostan
Casier: Adriana Chelea
Administrator: Constantin Stiharu

Pentru a începe cu binecuvântare noul an, în seara zilei de joi, 18 februarie 2016, Înaltpreasfinițul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi alături de noi pentru sfințirea sediul ATOR Iași, de pe bulevardul Ștefan cel Mare, și pentru a ne oferi un cuvânt de încurajare.

Asociația Tineretul Ortodox Român este o asociație constituită în baza O.G. nr 26/2000, apolitică, nonprofit, neguvernamentală, funcționând cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în scopul promovării valorilor credinței noastre creștin ortodoxe și a culturii noastre tradiționale românești în rândul tinerilor. Asociația este persoană juridică română și își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația română privind asociațiile și fundațiile. Asociația are ca patroni spirituali pe Sf. M. Mc. Gheorghe și pe Sf. Cuv. Parascheva. În Arhiepiscopia Iașilor, ATOR are 18 filiale.

(Teodora Drișcu, ATOR Iași)

Citește despre: