Alimente pentru familiile defavorizate arădene, cu prilejul Învierii Domnului
Câteva sute de familii defavorizate din județul Arad au primit duminică și luni, 1-2 mai 2016, pachete cu alimente.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, peste 400 de pachete cu alimente au fost dăruite persoanelor vârstnice și celor cu o situație financiară precară prin activitățile social-filantropice derulate cu prilejul marelui praznic al Învierii Domnului.
„Alimentele de care au beneficiat cele câteva sute de persoane defavorizate au adus multă bucurie și nădejde în viața lor. În această perioadă pascală conștientizăm iubirea jertfitoare a lui Hristos pentru a deveni și noi mijloace vii de mântuire pentru frații noștri. Lumina Învierii lui Hristos trebuie să pătrundă în lumea noastră cotidiană, trebuie să ajungă ca mesaj de adevăr și de viață la toți oamenii prin mărturia și dăruirea noastră zilnică”, a subliniat arhimandritul Teofan Mada, vicar administrativ eparhial şi coordonator de proiect.
Pachete cu alimente au primit și persoanele de la Adăpostul de noapte din Arad.
Sursa: basilica.ro