Aniversare în comunitatea Bisericii din Târgu Neamț: părintele prof. Mihai Vizitiu a împlinit 80 de ani

Arhiepiscopia Iaşilor

Aniversare în comunitatea Bisericii din Târgu Neamț: părintele prof. Mihai Vizitiu a împlinit 80 de ani

Vineri, 9 noiembrie 2018, părintele lect. univ. dr. Mihai Vizitiu, fost cadru didactic al Facultății de Teologie din Iași dar și al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, actualmente slujitor al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Momentul a fost încununat cu săvârșirea Sfintei Liturghii joi, 8 noiembrie a.c., la biserica târgnemțeană iar spre după amiază a fost oficiată slujba de Te Deum la biserica „Sfântul Ioan Iacob” de la seminarul nemțean.

În dimineața zilei de 8 noiembrie 2018, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil, slujba praznicului a fost oficiată de către părintele profesor Mihai Vizitiu dimpreună cu soborul slujitor al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț, alături fiind și părintele arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Hrisostom Rădășanu a evidențiat câteva trăsături ale părintelui profesor, afirmând că printre credincioși prezenți se află un mare dar al lui Dumnezeu: „Văzându-l pe părintele profesor astăzi, în mijlocul dumneavoastră în această sfântă biserică, auzind cuvântul de învățătură, țin să felicit din toată inima pentru că aveți în mijlocul dumneavoastră un bătrân atât de frumos și pe dinăuntru și pe dinafară, trimis de Dumnezeu ca dar, pentru a sluji mântuirea sufletelor noastre. Să nu nesocotiți acest dar și să vă bucurați de el! Vă încurajez, profitați de acest mare dar al prezenței părintelui Mihai Vizitiu, căutând și cerând de la el și cuvânt de folos, și rugăciune, și povățuire, căci dacă noi, acolo la Iași ocupați fiind cu toate nevoile noastre, am putut să descoperim în părintele Vizitiu un asemenea mare dar, folosindu-ne și bucurându-ne, iată că după atâta timp îl căutăm pe părintele și îl cercetăm la aceste momente frumoase de aniversare, cu atât mai mult dumneavoastră, cei care aveți această mare binecuvântare și lumină”.

Totodată, părintele consilier a dat citire mesajului transmis de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, părintelui Mihai Vizitiu:

„Părinte profesor,

Este un prilej de aleasă bucurie care ne cheamă să plinim cu recunoștință și prețuire lucrarea pe care ați făcut-o până în prezent ca ostenitor în via Domnului. Ați fost înzestrat de Dumnezeu cu mulți talanți, pe care v-ați străduit să îi înmulțiți în toate slujirile care v-au fost încredințate de-a lungul anilor în Biserică: ca preot, ca profesor și director al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, ca profesor la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași sau consilier la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor. Generațiile de elevi sau de studenți cărora le-ați inspirat dragostea pentru Sfânta Scriptură, păstrează vie pasiunea, dăruirea, tactul pedagogic în transmiterea cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, colegii de la Centrul Eparhial își amintesc cu admirație de seriozitatea, meticulozitatea și pasiunea care vă caracterizau în abordarea oricărei probleme pe care o aveți de rezolvat. Aflat la acest moment aniversar, vă adresez alese urări de sănătate și zile îndelungate, rugându-l pe Dumnezeu, Izvorul a toată bunătatea, să vă dăruiască ajutorul Său cel sfânt în lucrarea pe care o săvârșiți.

Cu prețuire și binecuvântare,

Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei”

În continuare spre după amiază, la biserica „Sfântul Ioan Iacob” din cadrul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, a fost oficiată Slujba de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, în prezența Preasfințitului Părinte Calinic Botoșaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a preoților profesori și a elevilor seminariști. De asemenea, la eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, felicitându-l pe părintele Mihai Vizitiu pentru îndelunga și rodnica sa activitate.

„Părintele prof. univ. dr. Mihai Vizitiu, ca om, a fost, este şi va rămâne un Om de caracter; ca slujitor, dincolo de valoarea sfinţiei sale vocaţională incontestabilă, în slujire pare a fi contemporan cu veşnicia; ca duhovnic, se poate număra, oricând, printre cei mai iscusiţi posibili duhovnici; ca profesor s-a identificat până la contopire cu catedra; ca predicator rămâne un reper; ca scriitor este unul de excepţie, vădind o bună pregătire teologică, patristică, istorică şi filologică; iar ca iconom al patrimoniului spiritual şi material al Bisericii, este unul prin excelenţă” se arată în cuvântul transmis de Preasfințitul Părinte Episcop Calinic Botoșăneanul.

„Este o surpriză plăcută și vă rog să mă iertați că am fost atât de emotiv pentru că am fost luat prin surprindere. Prezența aici a atâtor oameni dragi mie și foști studenți de excepție, m-am bucurat pentru că la cei peste 1000 de preoți care mi-au trecut prin mână, am putut să adaug și eu ceva acolo din modesta mea pregătire teologică. Mă rog Bunului Dumnezeu să vă dăruiască viață îndelungată!” a adăugat spre încheiere, vizibil emoționat, părintele profesor Mihai Vizitiu.           

La finalul evenimentului, invitații au dăruit părintelui profesor cadorui, urări și buchete de flori, dar s-au realizat și câteva fotografii de grup.

Citește despre: