Ansamblul Parohiei „Sfinții Arhangheli” Almaș a fost binecuvântat de PS Nichifor Botoșăneanul

Arhiepiscopia Iaşilor

Ansamblul Parohiei „Sfinții Arhangheli” Almaș a fost binecuvântat de PS Nichifor Botoșăneanul

În Duminica a IV-a după Rusalii, 10 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Almaș. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit noul complex parohial și a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Numeroși nemțeni s-au adunat ieri dimineață la Parohia Almaș pentru a participa la slujba de binecuvântare a noului ansamblu parohial, precum și la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

În predica ținută după citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul i-a îndemnat să Îl cunoască pe Dumnezeu și să fie recunoscători pentru darurile Sale:

Apropierea de cel de un alt neam a făcut cu putință minunea, dar mai ales schimbarea lui, pentru că minunea lui Dumnezeu este întotdeauna însoțită de cunoașterea Lui, iar omul își schimbă sufletul. Evanghelia ne pune înainte aceste pericope ca și noi să ne schimbăm, să devenim credincioși și cinstitori de Dumnezeu, să știm că venim la Biserică și ne rugăm Domnului să ne păzească viața, să ne păzească sănătoși, dar în orice împrejurare a vieții noastre, mai mult decât atât, căutăm să-L cunoaștem și să ne unim cu Domnul. Să venim la Biserică pentru că ne este dor de Dumnezeu, pentru ca să ne arătăm recunoștința, dragostea și mulțumirea noastră pentru darul vieții și pentru înțelegerea pe care a pus-o asupra noastră.

La sfârșitul slujbei, părintele paroh Ciprian Daniel Ungureanu a primit rangul de iconom stavrofor, preotul Mihai Oancea, cel care a fost păstorul credincioșilor din Almaș, a primit în dar o ediție a Sfintei Scripturi, iar cei care au susținut lucrările de înfrumusețare și de ridicare a noului ansamblu au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan distincții de vrednicie.

Ansamblul parohial sfințit cuprinde casa de prăznuire, alcătuită din bucătărie și sală de mese, și casa parohială, situată la etajul clădirii, având trei camere, baie, hol și bucătărie. În aceeași perioadă s-au realizat și alte lucrări la biserică sau în incinta ei, astfel, între anii 2018-2019 a fost reconstruit pridvorul bisericii, fiind pictat în anul 2020. În același an a fost renovată și vechea casă de prăznuire a parohiei.

În anul 2021 a fost construit altarul de vară și s-au realizat ample lucrări de reabilitare a casei mortuare și a clopotniței. De asemenea, în anul 2022 s-a ridicat un monument în cinstea eroilor din satul Almaș, căzuți de-a lungul vremurilor pe câmpurile de luptă.

O parte dintre aceste lucrări au fost inițiate de către preotul Mihai Oancea, fiind continuate și adăugându-se altele noi, începând cu anul 2018, sub coordonarea preotului paroh Ciprian Daniel Ungureanu.

Citește despre: