Apel pentru sprijinirea construirii clopotniţei Mănăstirii Hadâmbu
Lucrările la clopotniţa Mănăstirii Hadâmbu au avansat considerabil în ultima perioadă. Acestea au început pe 17 august 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
În momentul de faţă, se lucrează la turnul central, ultimul nivel al construcţiei de zid, înainte de montarea clopotelor. Cele 13 clopote sunt finalizate, în prezent efectuându-se partea de finisaj. Trei clopote nu au încă un ctitor. „În aceste vremuri, când greutăţile parcă ne împresoară din ce în ce mai mult, ne aducem aminte de curajul şi de sârguinţa înaintaşilor noştri, care, în vremuri dificile au ridicat locaşuri de închinăciune spre slava lui Dumnezeu. Cei ce îşi înscriu numele în rândul donatorilor sunt precum voievozii de altă dată, care ridicau locaşuri sfinte spre slava lui Dumnezeu, spre cinstirea sfinţilor şi spre pomenirea numelui lor de către urmaşi. Vă aşteptăm cu dragoste să ne fiţi alături de lucrările aflate în derulare la clopotniţa Mănăstirii Hadâmbu. Dumnezeu să dea gândul cel bun tuturor pentru a putea birui în lucrarea de zidire ce va dăinui sute de ani”, s-a exprimat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.