Arătarea lui Dumnezeu către Sfântul Ilie („Dumenzeu trece prin fața lui Ilie în muntele Horeb“, Weigel Johann Christoph, gravură pe lemn, anul 1695, Biblioteca Teologică Pitts, Atlanta, S.U.A.) Sfântul Prooroc Ilie își acoperă fața cu haina sa în timpul vedeniei dumnezeiești. Vedenia este însoțită de semne naturale: cutremur, foc și adiere de vânt. Dumnezeu nu se află în vijelie și cutremur. Dumnezeu nu se află nici în foc. Dumnezeu se arată în adiere lină de vânt. În acel moment, Sfântul Ilie aude glasul lui Dumnezeu. "A zis Domnul: „Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului! Că iată Domnul va trece; și înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munții și va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin și acolo va fi Domnul“. Auzind aceasta, Ilie și-a acoperit fața cu mantia lui și a ieșit și a stat la gura peșterii. Și a fost către el un glas care i-a zis: „Ce faci aici, Ilie?“ Iar el a zis: „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale și pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia și sufletul meu!“ (III Regi, 19, 11-14)