A doua zi de Paști, la Mănăstirea Corbeni

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

A doua zi de Paști, la Mănăstirea Corbeni

    • A doua zi de Paști, la Mănăstirea Corbeni
      A doua zi de Paști, la Mănăstirea Corbeni

      A doua zi de Paști, la Mănăstirea Corbeni

În a doua zi de Sfintele Paști, 2 mai 2016, credincioșii care au venit să se roage în biserica Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Corbeni, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a spus că „Dumnezeu a făcut pe om după Chipul și asemănarea Sa, dintru început, iar acum, este și mai uimitor ceea ce Dumnezeu a gândit să săvârșească, adică, să îngăduie ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului să ia chipul smeritului nostru trup! În ce scop? Ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale. Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării. Dumnezeu era în Iisus Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în seamă păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări”.

Mănăstirea cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.

După anul 1989, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire, care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfinţită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Lângă biserică s-a ridicat, în perioada 2000-2004, un corp de chilii la baza căruia s-a amenajat paraclisul.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: