Tradiţionalul pelerinaj de Florii, organizat la Bucureşti

Arhiepiscopia Bucureştilor

Tradiţionalul pelerinaj de Florii, organizat la Bucureşti

    • Tradiţionalul pelerinaj de Florii, organizat la Bucureşti
      Tradiţionalul pelerinaj de Florii, organizat la Bucureşti

      Tradiţionalul pelerinaj de Florii, organizat la Bucureşti

Credincioşii din Bucureşti şi Ilfov sunt aşteptaţi să participe la tradiţionala procesiune de Florii. Pelerinajul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2017, începând cu ora 16.15.

Evenimentul va începe prin oficierea slujbei Vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmată de sfinţirea stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie).

Începând cu ora 16.15, procesiunea, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va porni spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu, conform Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor:

Mănăstirea Radu Vodă → Bd. Mărășești → Bd. Dimitrie Cantemir → Str. Bibescu Vodă → Str. Șerban Vodă Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou → Str. Principatele Unite → Str. Ienăchiță Văcărescu → Str. Sfânta Ecaterina Biserica Sfânta Ecaterina Paraclis Universitar  → Str. Bibescu VodăColina BucurieiCatedrala Patriarhală.

În cadrul procesiunii vor avea loc două opriri: în faţa Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon – Nou şi în faţa Bisericii Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul). La cele două opriri vor fi rostite ectenii şi rugăciuni.

Pelerinajul va culmina cu slujba de sfințire a icoanei Intrării Domnului în Ierusalim, săvârșită pe Dealul Patriarhiei, și cu rostirea unei omilii de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La eveniment vor participa toți clericii din cadrul Protopopiatelor din Capitală și din Protopopiatele Ilfov Sud și Nord, precum și preoții de caritate din Capitală și Județul Ilfov (din spitale și centre sociale, cimitire, unități militare, penitenciare).

Începând cu anul 2008, tradiţia procesiunii clericilor şi credincioşilor în ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) a fost reluată în Bucureşti şi în oraşele din judeţul Prahova. Aceste pelerinaje sunt mărturisiri publice, prin rugăciuni şi cântări bisericeşti, ale credinţei în Jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: