Arhiepiscopia Craiovei, în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi

Arhiepiscopia Craiovei

Arhiepiscopia Craiovei, în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi

Beneficiarii Centrului de informare şi consiliere pentru persoanele cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina”, al Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, au participat săptămâna aceasta la o acţiune de promovare în cadrul căreia, alături de angajaţii magazinului BauMax Craiova, au curăţat florile din magazin, au aranjat produsele pe rafturi, i-au îndrumat pe clienţi către produsele dorite, participând şi la alte astfel de activităţi care au ca scop reinserţia socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi. 

Timp de câteva ore, beneficiarii s-au implicat cu multă seriozitate şi bucurie în acţiunea organizată de Asociaţia Vasiliada şi magazinul bauMax Craiova, mărturisind că astfel de activităţi le dau prilejul să socializeze, să îşi dezvolte competenţele profesionale şi îi ajută la creşterea încrederii în forţele proprii. „Una dintre preocupările principale ale Asociaţiei Vasiliada este aceea de a facilita accesul pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, iar acest proces nu are în vedere doar pregătirea lor pentru angajare, ci şi promovarea acestora ca persoane apte de muncă,  astfel încât angajatorii să fie cât mai receptivi în a le oferi un loc de muncă. Ne bucurăm de parteneriatul devenit tradiţie cu magazinul bauMax Craiova pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada.

(Sursa: mitropoliaolteniei.ro)