Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos

    • Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos
      Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos

      Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos

    • Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos
      Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos

      Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit în Eparhia Dunării de Jos

Capela din cadrul Spitalului de psihiatrie Elisabeta Doamna din Galaţi și Mănăstirea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, și-au cinstit în această perioadă ocrotitorul spiritual.

În ajunul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia la capela din cadrul Spitalului de psihiatrie Elisabeta Doamna din Galaţi.

La slujba oficiată în data de 26 iulie 2017 în Altarul de vară din curtea instituţiei au participat o parte din cadrele medicale ale Spitalului, pacienţi şi rude ale acestora, precum şi simpli credincioşi din municipiu.

În ziua de hram, la mănăstirea Sfântul Pantelimon, situată în staţiunea Lacu-Sărat din imediata apropiere a municipiului Brăila, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a precizat părintele Rareș Bucur. În apropierea locaşului de cult se află noul corp de chilii, care are şi rol de centru social şi filantropic.

Evenimentul a reunit numeroși pelerini, credincioşi aflaţi la tratament în staţiunea Lacu-Sărat, oficialităţi locale şi judeţene, precum şi monahi şi monahii din mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La slujbă au mai fost prezente şi cadre medicale din Brăila şi de la baza de tratament a staţiunii Lacu-Sărat.

În cuvântul rostit în data de 27 iulie 2017, Chiriarhul Dunării de Jos a arătat în acest mare dar de frumusețe naturală pe care ni l-a făcut Dumnezeu, în care stejarii seculari sunt ca niște străjeri ai frumuseții naturale, avem posibilitatea de a ne ruga celui ce este permanent în slujirea Mântuitorului Iisus Hristos pentru noi în încercări și în boli, Sfântului și Tămăduitorului Pantelimon”.

Ierarhul a mai precizat că „Mântuitorul Iisus Hristos a așezat pentru oameni o clinică aparte, o clinică de vindecare, care este Biserica Sa, loc autentic pentru tămăduirea de bolile sufletești și trupești”.

Părintele Arhiepiscop a mulțumit Milostivului Dumnezeu pentru binefacerile Sale revărsate asupra clerului și credincioșilor din Eparhia Dunării de Jos și în mod special pentru părintele Mihail, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Treime – Buciumeni, la împlinirea vârstei de 80 de ani.  La final a fost săvârşit parastasul pentru ctitori.

După tradiţie, maicile de la mănăstire s-au preocupat în special de bătrânii de la centrul de recuperare din imediata vecinătate, pregătind hrană pentru fiecare dintre ei și pentu un grup de 100 de persoane venite din București în pelerinaj la hramul acestei mănăstiri.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: