Alimente pentru săraci de hramul Bisericii Vovidenia din Botoşani

17 Noiembrie 2017 18:21 Constantin Ciofu Arhiepiscopia Iaşilor

Cu prilejul hramului Bisericii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din Botoşani, 800 de persoane aflate în dificultate materială vor primi hrană caldă.

Acţiunea umanitară va avea loc marţi, 21 noiembrie 2017, la iniţiativa părintelui paroh Partenie Apostoaie. În program vor fi incluşi bolnavii transportabili de la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani, persoane vârstnice, săraci şi persoane fără adăpost. Programul liturgic dedicat acestei sărbători va debuta mâine, 19 noiembrie, de la ora 16:00, cu Taina Sfântului Maslu. Slujba va fi urmată de o procesiune cu sfintele moaşte aflate în patrimoniul locaşului de închinăciune. Luni, 20 noiembrie, de dimineaţă, se va oficia Sfânta Liturghie, iar de la ora 17:00 se va sluji Vecernia unită cu Litia. Marţi, 21 noiembrie, se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.

Citește alte articole despre: slujbă, hrană, credincioși, hram

De la același autor

Ultimele din categorie