Și oare la ce răspunsuri am ajuns ?

            Într-o discuție liberă, doi dintre participanții la Congres își spun unul altuia:

            Maria B.: Uite ce scrie pe revista asta: „Iubesc Bucureștiul! Acolo am cunoscut cei mai de treabă oameni.”- spune ea, arătând către coperta revistei distribuite gratuit în avion.

            Serafim U.: Da. Nu știu dacă sunt „cei mai de treabă” – îi răspunde el zâmbind de alături.

            Maria B.: Nici eu, dar vezi, …… ce înseamnă „oameni de treabă” ? Care sunt „de treabă” și care nu ?

            Serafim U.: Da, așa e. Depinde de cum îi vezi tu. Dacă îi vezi rău, îi vezi rău, iar dacă vrei să îi vezi bine, îi vezi bine.

            Maria B.: Așa e. Asta am văzut și noi zilele acestea…

Și oare ce au văzut, auzit și simțit protagoniștii noștri zilele acestea ? Prin cuvintele de învățătură transmise tinerilor, atelierele de lucru și interacțiunea dintre noi, am înțeles împreună ce poți să vezi în cel de lângă tine. Așadar, putem vedea în aproapele nostru, în copilul, tânărul sau adultul de alături, din țară sau din Diaspora, icoana lui Dumnezeu sau fantasma creată de slăbiciunea minții umane și a egoismului, sub impactul decăderii morale a societății contemporane. În acest context, singura realitate, singurul adevăr poate fi cunoscut doar în Biserică, prin cunoașterea cuvântului lui Dumnezeu, prin prezența la Sfânta Liturghie și prin apropierea și conlucrarea alături de aproapele nostru – „creștinul se împlinește prin cultivarea legăturii cu Hristos, prin urmarea faptelor credinței și ale dragostei” – spune Virgiliu Gheorghe.

Cu toții ne-am întărit în exercițiul de vedere a icoanei din celălalt, luând ca modele pe sfinții monahi ai Irlandei. Am pășit împreună pe urmele Sfântului Patrick și ale Sfântului Kevin de la Gendalough, văzând cum aceștia au dat înțeles căutării lui Dumnezeu. Călugări creștini din secolele IV-VI, au aprins lumina credinței și au arătat prezența lui Dumnezeu și a Sfintei Treimi în toate, cu ajutorul focului de Paști și a trifoiului. Dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru semeni a rămas astfel la temelia credinței creștine din Irlanda, pe care nu au strămutat-o grelele încercări prin care acest popor a trecut de-a lungul istoriei.

Aceste minunate zile le-am trăit alături de frații noștri în sentimentul comuniunii, deoarece orice oferă satisfacție în viața noastră este celălalt, aproapele nostru cu care comunicăm prin compătimire. Sentimentul acesta de compătimire, explicat din punct de vedere psihologic prin empatie suntem îndemnați să îl păstrăm și să îl cultivăm – „să nu ne pierdem exercițiul compătimirii. Suntem o singură ființă. Dacă ne rupem de celălalt, ne rupem de Dumnezeu, iar dacă ne rupem de Dumnezeu, ne rupem de celălalt” – prin apartenența și trăirea în comuniune, în familie, în Biserică. (Andreea Gabor – coordonator sub-departamentul Media, ASCOR Iași)