Conferinţa „Treptele iubirii – de la prietenie la căsătorie”, alături de monahia Siluana Vlad

Arhiepiscopia Iaşilor

Conferinţa „Treptele iubirii – de la prietenie la căsătorie”, alături de monahia Siluana Vlad

    • Conferinţa „Treptele iubirii – de la prietenie la căsătorie”, alături de monahia Siluana Vlad

Joi, 23 noiembrie 2017, ASCOR Iaşi a organizat conferinţa „Treptele iubirii – de la prietenie la căsătorie”, alături de monahia Siluana Vlad – coordonatoarea Centrului de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi stareţa Mănăstirii Sfântul Siluan Athonitul (Talpalari) din Iaşi.

La acest eveniment, mai mult de 500 de participanţi, majoritatea studenţi, au aflat în ce mod iubirea ne ghidează în înţelegerea celuilalt şi în apropierea noastră cu prietenie, de cei din jur. Această apropiere se poate realiza în moduri diferite, în contexte diferite, în funcţie de tipul relaţiei dintre noi şi celălalt. Totodată, dezvoltarea relaţiei cu celălalt trece prin mai multe trepte pe care le putem identifica în imnul dragostei din Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel. Este bine să cunoaştem care sunt aceste trepte atunci când ne dorim ca relaţia noastră cu o persoană din jurul nostru să crească de la prietenie, la căsătorie.

Care sunt aceste trepte ?

Treapta 0 prezintă această uimire de prezenţa celuilalt, taina întâlnirii cu celălalt, când în adâncul nostru, în inima noastră, trăim această emoţie a prezenţei celuilalt, care ne copleşeşte. „Sentimentul iubirii te pătrunde, dar să aveţi grijă cum gestionaţi emoţiile. Iubirea celuilalt este odihna amândurora, căci sufletele se ating şi simt această taină.”

Treapta 1Nu-i nimeni ca ea /el, totul este învăluit de această orbire a dragostei, însă nu trebuie să uităm că nu suntem perfecţi, ci creaţia lui Dumnezeu suntem. În celălalt eu, văd chipul tainic al lui Hristos. Această treaptă este una în care descoperi că celălalt este ,,cineva” nu ,,ceva”. Iubirea este între două persoane, nu între două trupuri, când înţelegem acesta vom reuşi să dăm sens vieţii şi vom dobândi curajul să-i spunem celuilalt ce simţim pentru el.

Treapta 2 - descoperim că suntem doi. Aceasta se mai numeşte şi treapta jertfelniciei. „Vă spun sincer, ştiu multe dragii mei, că tinerii din ziua de azi, nu mai gândesc curat, nu mai au o viaţă curată, dar oamenii nu au încetat să iubească mult, să caute mult; aici scopul nu este să mi se împlinească mie nevoile, ci acum mă preocupă celălalt. Numai iubind dezinteresat, descoperi în celălalt prezenţa vie a  lui Hristos. Această treaptă a jertfelniciei este un act plin de iubire, deoarece nu mai facem ce dorim noi, ci acum facem ceea ce îl face fericit pe celălalt, căci ne spune Hristos – dacă avem dragoste, toate le putem.

Treapta 3când îi spunem celuilalt tot ceea ce simţim pentru el. „Nu amânaţi! Odată cu celălalt, lumea în care trăim nu trebuie să se limiteze, ci trebuie doar să ştim să îi punem pe ceilalţi pe locurile potrivite. În fiecare dintre noi, există o delicateţe. E bine să aveţi prieteni, bucuraţi-vă şi iubiti, prin Hristos!

Treapta 4 – Când ne proiectăm viitorul împreună şi ne amintim de planurile noastre personale de dezvoltare a carierei -  "Să crape piatra, dar sã crape în bine, căci în această etapă lucrurile încep sã devină mai complexe, este bine să ne ocupăm şi de cariera noastră şi de viitorul familiei noastre; este importantă iubirea dintre cei doi, dar şi responsabilitatea este bine să ocupe un loc prim în viaţa fiecăruia. Să îi cerem lui Dumnezeu, dacă nu simţim iubire, să ne ajute – „Doamne scapă-mă de nesimţire. Doamne ajută-mă!"

Treapta 5Cãsãtoria. Această treaptă este începutul unui alt capitol, unul greu, dar binecuvântat de Dumnezeu. Căsătoria, fără iubirea lui Dumnezeu, este fără căpătâi, căci Dumnezeu binecuvântează Taina Sfintei Cununii şi dă putere celor doi să depãseascã toate obstacolele vieţii. Doar împreună!"

În încheierea serii, maica Siluana ne-a îndemnat pe toţi -„A iubi pe celãlalt, înseamnã a-l asculta, aşadar trăiţi frumos şi în rugăciune!” (Roxana – Ionela Ciobanu, ASCOR Iaşi)

Citește despre: