Crăciunul de altădată rememorat de etnograful Angela Olariu
Sâmbătă, 9 decembrie 2017, membrii Atelierului de cusut straie tradiţionale, alături de asociaţiile ASCOR şi ATOR Iaşi şi de Sectorul de misiune al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, s-au întrunit la o nouă şezătoare, alături de doamna etnograf Angela Olariu şi au făcut o incursiune de câteva ore în universul tradiţiilor româneşti de altădată şi de astăzi.
În această perioadă, a postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în satele româneşti se organizau şezători. Acestea erau destinate în special tinerilor, cărora li se alăturau uneori şi câteva persoane mai experimentate în diverse meşteşuguri. Bătrânii erau reprezentaţi în acest peisaj doar de gazdă - în cazul nostru, doamna Angela Olariu. Tinerii se întruneau din aceleaşi motive pe care le-am regăsit şi noi în sinea noastră când ne-am întrebat „de ce eram acolo ?“, şi anume, că am venit fie pentru a ne continua lucrul la diverse obiecte vestimentare sau ornamentale, fie pentru a împărtăşi şi a colecţiona de la ceilalţi diverse reţete de bunătăţi pe care să le pregătim de Crăciun, pentru a ne colinda unii pe alţii, pentru a ne asculta unii altora poveştile de viaţă sau pentru ne sfătui între noi în privinţa grijilor pe care le simţim; … în doar câteva cuvinte: pentru a fi împreună.
Întrucât şezătoarea noastră a reunit atât membri care mai participaseră, cât şi nou-veniţi, unii şi-au continuat lucrul: cusut, împletit, iar alţii au început să înveţe puţin câte puţin să împletească; ori s-au preocupat de realizarea unor felicitări. În acest cadru, gazda noastră ne-a povestit atât despre călătoriile sale, cât şi despre obiceiurile de Crăciun pe care le observase în diverse sate din România. Fiecare dintre noi am vorbit despre ceea ce am văzut la părinţii sau bunicii noştri, iar etnograful ne-a explicat de ce se întâmpla aşa, iar pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, am înţeles cu toţii că prin multele gesturi şi obiceiuri specifice acestei perioade care începe cu postul şi se încheie la sărbătoarea Botezului Domnului, oamenii caută să se asigure că lumina, dragostea, blândeţea şi bunătatea lui Dumnezeu care ne iartă şi ne mântuieşte sufletele intră în casele, în viaţa şi în sufletele tuturor.
Astfel, fiecare am plecat la casele noastre cu unele materiale terminate cu bine; cu reţete pentru bunătăţi precum „scutecele Domnului“; cu bucuria întâlnirii cu ceilalţi şi a colindelor pe care le-am cântat împreună; cu liniştea pe care ne-au adus-o sfaturile primite; şi mai ales cu speranţa în bine şi nădejdea la Dumnezeu reînnoită. (Andreea Gabor, ASCOR Iaşi)
