Credincioşi din Italia, implicaţi în acte caritabile la Iaşi prin proiectul „Grăuntele de lumină“

 

Românii plecaţi în străinătate sunt alături de persoanele aflate în dificultate care se confruntă cu lipsuri materiale.

Comunitatea ortodoxă românească din Trapani-Italia a organizat cu prilejul Sfintelor Paşti o colectă de haine pentru copii şi adulţi. Aceasta a avut loc în Biserica „Imaculatela“, Via San Francesco Dâassisi,  prin implicarea părintelui Petru Tărăboi, parohul Parohiei „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei“ - Alcamo, Protopopiatul Misionar Sicilia. De asemenea, un aport a avut şi preşedinta grupului de iniţiativă a comunităţii din Trapani, Mihaela Nicolaescu, transportul fiind oferit gratuit de Poşta Atlassib. Darurile au ajuns la Biserica „Naşterea Domnului“ din incinta Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi. Aici, continuă în această săptămână Proiectul „Grăuntele de lumină“ al Asociaţiei „Glasul Vieţii“, ce a debutat în Postul Mare. „Toate darurile trimise sunt binevenite, iar acestea sunt împărţite pe baza anchetelor sociale realizate de-a lungul anilor“, a spus Florentina Georgiana Boboacă, voluntar în cadrul Asociaţiei „Glasul Vieţii“.

Citește alte articole despre: copii, tineri, glasul vietii, actiune filantropica, Iași, trapani, Italia

De la același autor

Ultimele din categorie