„Cutia cu papucei pentru Ei” împarte din nou bucurii

28 Noiembrie 2017 13:23 Educaţie
 

Duminică, 26 noiembrie 2017, a avut loc prima ediție a proiectului „Cutia cu papucei pentru Ei” din acest an universitar. Voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” au vizitat Parohia „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din satul Rediu, comuna Răuseni, județul Botoșani.

Activitatea a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia răspunsurile la strană au fost date de membri ai Colegiului. Slujba a fost urmată de o agapă organizată pentru copiii din parohie și pentru toți ceilalți prezenți la Sfânta Liturghie. „Mulțumim lui Dumnezeu și organizatorilor pentru activitatea realizată în satul nostru. Chipurile copiilor au fost copleşite de emoţie, iar la sfârșit au emanat mulțumirea pentru lucrările săvârşite. Sperăm că prin acest tip de activități să aducem cât mai multe momente de bucurie pe chipurile și în sufletele copiilor și să arătăm tuturor că alături de Hristos, în Biserică se poate trăi frumos”, a conchis părintele paroh Dan Pădure.

Încălțăminte de iarnă pentru 27 de copii și diferite activități specifice vârstei

În cadrul acestei ediții, voluntarii au împărți încălțăminte de iarnă din piele pentru 27 de copii provenind din familii cu situaţie materială precară. Ca de fiecare dată, bucuria copiilor a fost extrem de mare, aceștia primind cu priviri uimite și încărcate de recunoștință darurile. Spre deosebire de edițiile precedente, de această dată, membrii Colegiului au desfășurat cu copiii și diverse activități.

O parte dintre copii au participat la atelierul de pictură coordonat de Robert-Constantin Arbore. Aceştia au pictat globuri de sticlă, care urmează a fi prezentate în cadrul unei expoziții la Colegiu, ce se va desfăşura în perioada imediat următoare: „În cadrul atelierului, împreună cu copii din parohie, am pictat pe globuri de sticlă diverse simboluri ale Crăciunului. Globurile vor fi expuse spre a fi valorificate și vândute persoanelor care doresc să facă și altor copii un parcurs călduros în dezvoltarea lor personală. Le-am putut citi bucuria pe chip și speranța în ochii, sunt copii mici cu idealuri mari și trebuie ajutați să crească frumos. Puterea exemplului este cea mai bună învățătură, astfel acești copii când vor deveni adulți, vor împărți și ei bucurii altora. Este minunat că există iubire și solidaritate între oameni! Când facem ceva pentru semenii noștri, trebuie să ne gândim în primul rând că acesta este cel mai mare bine pentru noi”, ne-a declarat Robert-Constantin Arbore.

„Speranța e un vârf de ac

Credeți în acești copii,

Poate ai fost și tu sărac

Sau poate ai să fii…” , a adăugat Robert-Constantin Arbore.

Cea de a doua activitate a fost coordonată de Corina-Georgiana Balaban, voluntar al Colegiului. Copiii au confecţionat harta României din plastilină, folosindu-se de culorile tricolorului și au realizat coronițe din frunze uscate și flori de toamnă. „Prin activitățile pe care le-am realizat, copiii din parohia Rediu-Răuseni s-au putut transforma, măcar pentru câteva ore, în prinți și prințese ale toamnei, ornând cu entuziasm coronițele pregătite cu drag de voluntarii Colegiului Sfântul Nicolae. Mai mult decât atât, au pregătit cu mare dibăcie harta României din plastilină pe care o vor expune cu mândrie, în dimineața zilei de 1 decembrie, la geamurile caselor lor. Cu siguranță Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor a lucrat astăzi prin toți cei care au făcut ca această zi să aducă zâmbetele și bucuria pe chipurile copiilor. E nevoie să fim printre oameni, fie ei mari sau mici, e nevoie să-i ascultăm, să le fim aproape, să-i îmbrățișăm, să le arătăm că ne pasă, și...să-i iubim mai mult.” (Corina-Georgiana Balaban).

La final, Flavius-Ștefan Popa, animator socio-cultural în cadrul taberelor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și membru al Colegiului, a adus buna-dispoziție și veselia printre copii, organizând diverse jocuri și aducând zâmbete atât pe chipurile participanților, cât și pe cele ale celor care au asistat la activitate: „Mă bucur că am putut astăzi să mă alături echipei de voluntari și să desfășurăm aceste activităţi. E foarte important ca tânărul, copilul din sat să se poată dezvolta armonios, să i se ofere momente de bucurie, să se poată juca, așa cum și cei din orașe o fac, mult mai des. Copiii au avut alături de noi un moment de resipro, iar asta ne-a arătat că ceea ce facem nu se pierde în zadar, mai ales că aceștia au plecat acasă cu o ghetuță, un zâmbet și un tricolor.”

Până la acest moment, proiectul „Cutia cu papucei pentru Ei” s-a desfăşurat în 11 comunităţi din judeţele Iaşi şi Botoşani, înveselind chipurile a peste 420 de copii. Pe pagina de Facebook a proiectului (https://www.facebook.com/Papuc3ei) şi site-ul Colegiului „Sfântul Nicolae” (www.colegiulsfantulnicolae.ro) găsiţi mai multe informaţii despre activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect, dar şi detalii despre cum puteţi suţine proiectul, deoarece sunt mulţi copii care acum, în pragul iernii nu îşi permit o pereche de încălţăminte călduroasă.

Să-i ajutăm să păşească cu încredere! (Larisa-Elena Alui-Gheorghe)

Ultimele din categorie