Experienţe de formare la mănăstirile din Bucovina pentru studenții din anul al II-lea al Masteratului „Misiune şi slujie pastorală”

11 Noiembrie 2017 01:30 Educaţie
 

În perioada 3-5 noiembrie, studenţii din anul al II-lea ai Masteratului „Misiune şi slujire pastorală” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iaşi, au făcut un periplu duhovnicesc cu iz formativ în inima Bucovinei.

În prima zi, de dimineaţă, studenţii s-au adunat la Colegiul „Sfântul Nicolae” şi au pornit spre Mănăstirea Voroneţ, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare pentru duhovnicul său, Sfântul Daniil Sihastrul, în anul 1488. Aceştia au fost însoţiţi de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de părintele Sebastian Teacu, inspector eparhial în cadrul aceluiaşi sector.

Părintele Hrisostom le-a făcut participanţilor o erminie a picturii de pe peretele sudic al Mănăstirii Voroneţ, unde este expus „Arborele lui Iesei”, subliniind aici importanţa Maicii Domnului în Biserică, dar şi modul în care filosofii au reuşit să mărturisească existenţa lui Dumnezeu. În continuare, părintele consilier a stăruit în explicarea scenei Judecăţii de Apoi, expusă într-un mod inedit pe peretele exterior vestic al mănăstirii, accentul căzând aici pe „Hetimasia” (Tronul Judecăţii), pe sfârşitul timpului şi Hristos „Cel vechi de zile”, pe elementele de formă circulară şi pe cele de inculturaţie. Studenţii au intrat apoi în biserică, s-au închinat la mormântul Sfântului Daniil Sihastrul şi au primit informaţii concise referitoare la alegerea reprezentării frescelor interioare, care scot în evidenţă pregătirea teologică atât a pictorilor, dar mai cu seamă a celor care au contribuit semnificativ la realizarea acestei mănăstiri: Sfântul Daniil Sihastrul şi Mitropolitul Grigore Roşca.

„Liderul slujitor”

În jurul amiezii, studenţii au fost cazaţi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, iar după servirea mesei de prânz, au participat la Trainingul „Liderul slujitor”, pregătit de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, care a încercat să ofere un răspuns la întrebarea: Cum să fii lider, dar şi „comunitate”? Au fost scoase în evidenţă diferenţele dintre un lider adevărat şi dintre o persoană cu funcţie, modul în care trebuie să lucreze un lider pentru a avea în jurul lui o echipă roditoare şi competentă, abilităţile practice ale liderului, toate acestea fiind posibile doar în urma identificării nivelului la care se află liderul şi cel care primeşte sarcinile sau „delegatul”, identificare ce face ca relaţia să devină una fructuoasă. În timpul trainingului, au fost implementate trei jocuri care au avut scopul  de a pune în valoare importanţa eficienţei unui lider într-o echipă, importanţa creativităţii în situaţii speciale şi în identificarea liderului, dar şi un exerciţiu prin care studenţii, împărţiţi în patru grupe, au prezentat sentimentele şi caracteristicile unei situaţii aflate într-una dintre cele patru etape de dezvoltare.

Referitor la experienţa formativă petrecută în cele trei zile, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu a subliniat: „Masteratul profesional organizat de Arhiepiscopia Iaşilor, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, îşi doreşte să fie o experienţă de formare, complexă, a tinerilor teologi, în vederea pregătirii lor pentru a deveni preoţi buni, iar când spun aceasta, mă refer la preoţi care să răspundă nevoilor misiunii Bisericii, dar şi cu o deschidere mai mare faţă de nevoile oamenilor cu care interacţionează şi în mediul cărora trăiesc. De aceea, ne-am dorit ca această experienţă de la Sihăstria Putnei şi, în general, la mănăstirile din Bucovina, să fie o experienţă de formare, atât dintr-o perspectivă academică, de formare intelectuală, dar şi o experienţă de formare culturală, emoţională şi spirituală. Ne-am bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, care le-a vorbit studenţilor despre relaţia frumoasă care se stabileşte între duhovnic şi ucenic. Am avut posibilitatea să interacţionăm pe diferite teme de leadership situaţional şi de comunicare, dar şi pe alte teme corelative. Suntem fericiţi că la sfârşitul acestei experienţe ne-am regăsit ca o comunitate mai unită şi mai doritoare de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor”.

După finalizarea trainingului, participanţii au luat cina pregătită cu dragoste de către părintele Chiril, monah şi bucătar al mănăstirii, ca mai apoi să vizioneze filmul „Appolo 13”, un film menit să scoată în evidenţă modalitate în care un lider adevărat poate face o echipă eficientă, chiar dacă misiunea e pe cale să eşueze.

„Duhovnic şi ucenic”

Ziua de sâmbătă a fost dedicată Trainingului „Duhovnic şi ucenic”, pregătit de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Acest atelier a debutat cu o discuţie de cunoaştere şi avut drept scop „creşterea în relaţia cu Dumnezeu şi cu părintele duhovnic”. În prima parte, Preasfinţia Sa, din experienţa avută atât ca duhovnic, cât şi ca ucenic, a arătat cât de importantă este pregătirea pentru spovedanie, pregătire prin care penitentul se deschide în faţa lui Dumnezeu şi Îi cere atât putere de mărturisire, dar se şi roagă pentru primirea cuvântului de la duhovnic. Un prim exerciţiu i-a determinat pe studenţi, în calitate de ucenici, să se identifice cu anumite personaje scripturistice, să motiveze alegerea făcută şi să expună motivul pentru care aceştia au nevoie de un duhovnic. PS Părinte Damaschin a comparat felul cum ar trebui şi cum nu ar trebui să fie un duhovnic/ucenic, care sunt factorii care duc relaţia dintre un duhovnic şi un ucenic în direcţii greşite şi care sunt factorii care fac relaţia să fie una vie, fiind identificate totodată şi motivele necesităţii unui duhovnic în viaţa omului. Într-un alt exerciţiu, studenţii au expus îndatoririle pe care ucenicul le are faţă de duhovnic şi greşelile pe care le poate face ucenicul faţă de acesta. Totodată, aceştia au vizionat un filmuleţ cu câteva mărturii ale ucenicilor părintelui Constantin Galeriu şi ale părintelui Paisie Olaru, din care au surprins calităţile pe care ar trebui să le aibă un duhovnic. Întâlnirea s-a încheiat într-o formă deosebită şi plină de emoţie lăuntrică, deoarece fiecare participant a făcut câte o mărturisire despre un moment în care a simţit nevoia să spună duhovnicului său „Sărut mâna, părinte!”, ca mai apoi toţi să rostească o rugăciune pentru acesta.

„A fost o jumătate de zi plină. Încă o dată mi s-a confirmat faptul că avem o generaţie de tineri studenţi teologi care doresc să-şi sporească cunoştinţele, dar şi să le integreze în arealul mental şi comportamental actual. Sunt tineri entuziaşti, bucuroşi şi sobri, când se cere, deschişi la noutate şi înrădăcinaţi în buna tradiţie cuminte a Bisericii. Şi, mai presus de toate, tineri conştienţi că primenirea comunităţilor creştine pe care le vor avea în grijă ţine şi de lucrarea lor cu ei înşişi. Credibilitatea va veni de la sine, când între cuvântul predicat şi zilnica lor vieţuire nu va fi un hiatus. Ceea ce cred aceşti tineri teologi, felul cum văd ei misiunea ce le stă în faţă, zvelteţea planurilor lor, toate sunt semn de speranţă pentru Biserică. Şi, ca ei, ca tinerii masteranzi ieşeni veniţi pentru câteva zile de studiu şi pelerinaj în Bucovina, Dumnezeu are mulţi pe care şi-I pregăteşte pentru Biserica Sa. Nu, nu e cazul să ne descurajăm. Frâiele Bisericii încă sunt ţinute de Domnul. Aceasta ne îndeamnă la lucrare smerită şi curajoasă, în pofida oricăror poticneli, din afară ori dinlăuntru. Unde pune Dumnezeu mâna, chemată de mica noastră osteneală sinceră, rodirea se vădeşte din plin”, ne-a declarat PS Părinte Damaschin Dorneanul.

După ce au servit prânzul pregătit de părintele Dositei la stâna mănăstirii, studenţii au avut o pauză de odihnă în care o parte dintre ei au mers să se închine la mormântul Sfântului Voievod Ştefan, la moaştele Sfântului Ierarh Ghenadie şi ale Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, la Mănăstirea Putna. Ziua s-a încheiat în rugăciune, cu toţii participând la slujba de Priveghere oficiată de PS Părinte Damaschin Dorneanul.

Duminică, cu toţii au luat parte la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au oferit răspunsurile la strană alături de părintele protosinghel Teofil Isopescu. După masa de prânz, a avut loc o întâlnire de feedback. Tot atunci au fost dezvăluiţi „protectorii” pe care fiecare i-a avut pe perioada celor trei zile, în cadrul jocului „Îngeraşul”. Pe drum, la întoarcere, studenţii au poposit la Mănăstirea Suceviţa, unde părintele Hrisostom le-a oferit câteva detalii referitoare la construirea mănăstirii şi la scenele prezente în frescele interioare şi exterioare. Referitor la construcţie, acesta a afirmat faptul că mănăstirea a fost construită de cei din dinastia Movileştilor, pentru pustnicii care trăiau în muntele ce se afla în apropierea mănăstirii, dar şi ca o datorie sfântă de a continua ceea ce a reuşit să facă în Moldova dinastia Muşatinilor. Cu privire la pictura exterioară a peretelui nordic, părintele a pus accentul pe registrele referitoare la creaţie, la scara Sfântului Ioan Scărarul şi la dimensiunea anastatică a lui Hristos aflat în vârful acesteia, dar şi la registrele în care sunt expuse vieţile Sfinţilor Antonie şi Pahomie, întemeietorii monahismului. În interiorul bisericii, a explicat de ce în pronaos este reprezentat Sinaxarul şi cele 7 Sinoade Ecumenice, atrăgând atenţia şi asupra poziţionării necropolelor domneşti între naos şi pronaos, a prezenţei icoanei „Rugului Aprins” lângă scaunul stareţului, dar şi a unicităţii picturilor ce reprezintă imnele „Unule-Născut” şi „De tine se bucură”. În ceea ce priveşte peretele exterior sudic, au fost enumerate câteva distincţii între pictura „Arborelui lui Iesei” de la Suceviţa şi cel de la Voroneţ şi a fost evidenţiată importanţa scaunului prezent lângă ieşirea sudică. Studenţii au mai primit informaţii despre reprezentarea Imnului acatist şi a arătării Maicii Domnului în Vlaherne, dar şi despre importanţa raportării picturii de pe peretele exterior estic la pictura din interior.

În microbuz, pe drumul de la întoarcere, părintele Sebastian Teacu a făcut un rezumat al pelerinajului, întrebându-i pe studenţi de ce este nevoie pentru ca un pelerinaj să fie reuşit şi care sunt beneficiile acestuia, subliniind, de asemenea, diferenţele dintre echipă şi familie. Acesta a adăugat: „Activităţile practice care completează dimensiunea academică a Masteratului profesional au ca scop fundamentarea învăţăturilor teologice, pe de-o parte, şi crearea unui simţ duhovnicesc viu, pe de altă parte. Pelerinajul organizat cu studenţii din anul al II-lea ai acestui master la mănăstirile din Bucovina - Voroneţ, Sihăstria Putnei, Putna şi Suceviţa - a conturat un element cheie în slujirea preoţească pentru care se pregătesc aceşti tineri: într-o călătorie, dar mai ales într-un pelerinaj, fiecare porneşte cu gândurile şi aşteptările personale. Adaugă la acestea călăuzirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor care ocrotesc acele locuri, dar şi a ghidului însoţitor. Vizitarea face loc altor gânduri şi trăiri care îmbogăţesc şi care surprind dimensiuni sufleteşti valoroase ale întregii experienţe”.

Câteva impresii ale studenţilor participanţi

„Pentru mine, aceste zile petrecute la Mănăstirea Sihăstria Putnei alături de părinţi au însemnat multă odihnă sufletească, curiozitate, descoperire, zidire sufletească şi intelectuală, care o să-mi fie de folos pentru drumul meu pus înainte de Dumnezeu” - Lucian Roşu.

„Weekend-ul ce a trecut a fost unul roditor duhovniceşte, a fost o întâlnire care ne-a făcut să înţelegem cât de important este un lider şi cum se petrec lucrurile în jurul său, iar întâlnirea cu PS Părinte Damaschin a concretizat poziţia duhovnicului şi a ucenicului în relaţia duhovnicească dintre ei, lucru care m-a făcut să văd cât de important este să ştii unde eşti poziţionat şi să faci ascultare duhovnicească. A fost o experienţă plină de învăţătură, curiozitate şi mai ales de trăire duhovnicească prin participarea la sfintele slujbe” - Lucian Coşofreţ.

„Pentru mine, aceste ateliere au adus o schimbare pe plan sufletesc, dar şi o completare a cunoştinţelor dobândite până acum. Mulţumim Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, Preasfinţitului Părinte Damaschin, părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu şi părintelui Sebastian Teacu, pentru binecuvântarea şi buna organizare a lucrărilor acestui master, ce au ca scop formarea noastră ca viitori slujitori ai Domnului” - Albert Iftime.

„Consider că este foarte bine ca teoria să fie îmbinată cu practica, iar aceste zile în care am stat într-un loc al rugăciunii ne-au făcut să înţelegem mai bine ceea ce părinţii profesori se străduiesc să ne înveţe” - Florin Cristian Căliman.

„Experienţa pe care am trăit-o, locurile pe care le-am văzut şi oamenii pe care i-am întâlnit în cadrul atelierelor la care am participat zilele acestea au fost o adevărată lucrare din care fiecare a dobândit noi cunoştinţe şi a experimentat într-un mod mai profund importanţa trăirii liturgice” - Cătălin Florin Moraru.

„Personal, am trăit o experienţă foarte frumoasă. Locul şi modul predării cursului a fost unul cu totul diferit şi trăitor. Momentele petrecute ne-au ajutat să deprindem noi experienţe formatoare. De asemenea, prin comuniunea rugăciunii şi a implicării s-a dat curs unei amintiri veşnice” - Alexandru Ionuţ Onofrei.

„Popasul la Mănăstirea Voroneţ mi-a făcut sufletul să vibreze, m-am simţit transpus în altă lume. Atelierul părintelui Hrisostom a fost unul de excepţie, reuşind să ne pună creativitatea în mişcare. Punctul culminant l-a reprezentat întâlnirea cu PS Părinte Damaschin, atelier unde ne-au fost deschişi ochii duhovniceşti ai sufletului şi am fost purtaţi pe meleaguri bătătorite de cuvioşi părinţi. Privegerea şi Sfânta Liturghie au constituit momente de adâncă cugetare, iar vocea părintelui Teofil de la strană a fost una îngerească. În aceste zile, pot spune că m-am apropiat şi mai mult de colegii mei, alături de care am trăit clipe extraordinare” - Ioan Dascălu.

Studenţii au ţinut să aducă mulţumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a binecuvântat această experienţă, părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, care a mijlocit şi a dus la bun sfârşit această lucrare formatoare, părintelui Sebastian Teacu, pe care l-au considerat ca pe un „frate mai mare” datorită purtării sale de grijă în aşa fel încât totul să decurgă perfect, dar şi părinţilor din obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei, care au făcut ca şederea în cele trei zile să fie una cu totul specială. (Cristian Ştefan Irina, student în cadrul Masteratului de „Misiune şi slujire pastorală”)

Ultimele din categorie