Această Liturghie a fost dovada vie a faptului că omul sfinţeşte locul. Biserica, o clădire care adăposteşte cu greu 50 de suflete, a răsunat în cântările Sfintei Liturghii, colinde şi poezii.

Bucuria a fost cu atât mai mare când a venit Moş Crăciun pentru copiii din sătuc. Cu ochii mari, curioşi şi nerăbdători, fiecare dintre ei a trecut prin braţele Moşului pentru a-şi primi cadoul. Noi îi priveam cu sufletul la gură pe fiecare în parte cum spune poezii, rugăciuni sau cântă colinde. Ba chiar îi acompaniam şi noi cu entuziasm.

Până la urmă, cred că aceste cadouri au fost doar un prilej pentru ca noi să ne întâlnim cu ei. Întâlnirea noastră a fost cel mai mare şi important dar, atât pentru noi, cât şi pentru ei. Noi ne-am bucurat să le vedem inocenţa, bunătatea, energia şi sănătatea pe care o emană. Parcă derulam un filmuleţ cu elevii lui Ion Creangă, văzându-i rumeni în obraji şi dornici de o bulgăreală.

Pe de cealaltă parte, ei ne-au primit în mijlocul lor, cu încredere. Cu voie sau fără voie, ceea ce au văzut ei astăzi în noi le va fi model şi experienţă de viaţă.

Nu am plecat cu păreri de rău. Nu a fost loc de aşa ceva. Nici de milă, compătimire, sau tristeţe. Probabil majoritatea dintre ei sunt mai fericiţi decât cei care se consideră bogaţi, căci „Sărăcia materială are înlesnirile ei, iar bogăţia strâmtorările ei” (Denis Diderot).

Martori a celor întâmplate, au rămas amintirile noastre, câteva fotografii şi urmele zecilor de paşi ce au călcat astăzi zăpada din curtea bisericii. Oare or mai fi acolo, sau le-a acoperit ninsoarea? (Oana Maxim, ATOR Iaşi)