Moment festiv în Parohia Cucuteni - Leţcani

Arhiepiscopia Iaşilor

Moment festiv în Parohia Cucuteni - Leţcani

În Biserica „Schimbarea la Faţă“ din Parohia Cucuteni - Leţcani, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, a fost sărbătorită duminică, 4 februarie 2018, Ioana Alexandrescu, cea mai vârstnică enoriaşă din sat.

La iniţiativa părintelui paroh Andrei Mocanu, bunica Ioana, ajunsă la 99 de ani, a primit din partea Consiliului parohial şi al Comitetului parohial o diplomă aniversară şi o plachetă. Acestea au fost oferite în mod festiv la finalul Sfintei Liturghii, în contextul împlinirii în 2018 a unui secol de la Marea Unire. „Am dorit să cinstim vrednicia celei mai vârstnice enoriaşe a parohiei noastre. Dăm slavă lui Dumnezeu că există oameni care au simţit prin firul vieţii lor bucuria unirii de neam, garantând păstrarea credinţei şi a valorilor creştine naţionale. Bunica Ioana este vaduvă de multă vreme şi este nelipsită de la sfintele slujbe. Ea face dovada unei vieţi creştine trăită în duhul Bisericii, fiind un exemplu pentru tânăra generaţie. Viaţa ei a fost presărată cu multe suferinţe şi nevoi, însă le-a înfruntat prin credinţă şi rugăciune. În cadrul momentului festiv, bătrâna şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru tot ceea ce a primit în decursul a 99 de ani de viaţă“, a relatat părintele paroh Andrei Mocanu. Credincioşii din Cucuteni, prezenţi în număr mare la slujbă, au felicitat-o pe bunica Ioana Alexandrescu, bucurându-se împreună de chipul ei luminos şi de cuvintele ei preţioase.

Citește despre: