„Papuceii Sfântului Nicolae”, proiectul prin care 100 de copii din mediul rural vor primi încălțăminte nouă

Arhiepiscopia Iaşilor

„Papuceii Sfântului Nicolae”, proiectul prin care 100 de copii din mediul rural vor primi încălțăminte nouă

    • „Papuceii Sfântului Nicolae”, proiectul prin care 100 de copii din mediul rural vor primi încălțăminte nouă
      Foto: Tudorel Rusu

      Foto: Tudorel Rusu

Cu toții am auzit, dacă nu am citit chiar, despre viața Sfântului Ierarh Nicolae, unul din marii făcători de minuni dintre sfinți, cunoscut mai ales pentru bunătatea sa, priceperea cu care și-a cârmuit eparhia, și mai ales pentru marea milă pe care o avea față de cei aflați în nevoi. Iar una din cele mai frumoase întâmplări de acest fel, este cea a izbăvirii de la păcatul desfrânării a celor trei fecioare. Despre aceasta, scriitorul consemnează în viața Sfântului Ierarh următoarele: „Era un bărbat în cetatea aceea, dintre cei slăviți și bogați , care mai pe urmă a rămas sărac și neslăvit, căci viața veacului acestuia este nestatornică. Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase și acum, fiind lipsit de toate cele de trebuință, nu avea nici hrană, nici îmbrăcăminte și cugeta să-și dea fetele sale spre desfrânare, iar casa sa să o facă casă necurată, pentru sărăcia lui cea mare, ca doar astfel să aibă ceva de folos și să câștige pentru el și fetele sale îmbrăcăminte și hrană.” Iar Sfântul Nicolae, auzind de situația acelora s-a hotărât să-i ajute și, „ luând o legătură mare de galbeni, a mers în miezul nopții la casa acelui bărbat și, aruncând-o înăuntru pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa.” În tradiția ortodoxă se menționează că punga cu galbeni a căzut în papucii fecioarelor, de unde și obiceiul de a lăsa daruri în încălțăminte în seara de „Moș Nicolae”, îndeosebi copiilor, care se bucură de fiecare dată de darurile „Moșului”.

Pornind de la exemplul Sfântului, tinerii studenți teologi din comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași au inițiat un proiect ce se va desfășura în perioada 5 februarie - 1 iunie, intitulat „Papuceii Sfântului Nicolae”. Prin acest proiect ne-am propus să le oferim ajutor unor copii din satele Pocreaca, Stânca și Doroșcani din județul Iași.  În multe dintre familiile pe care le avem în vedere, există numeroși copii care nu au încălțăminte pentru a merge la școală, există frați care poartă aceeași pereche de ghete, cu rândul, pentru a merge la clasă, și chiar cazuri de copii care nu au ghete pentru a trece iarna, ci doar o pereche de teniși, pe care o poartă și vara, și iarna.

Astfel, dorim să achiziționăm câte o pereche de încălțăminte nouă pentru 100 de copii, precum și un kit de îngrijire pentru fiecare, pentru ca la următorul praznic al Sfântului Nicolae, ei să poată primi darurile de la „Moșul”. Iar pentru aceasta vom organiza o colectă de încălțăminte, precum și o strângere de fonduri. Prima acțiune de donare va avea loc pe data de 31 martie în Parohia „Sfântul Nicolae” din satul Doroșcani, Popești, județul Iași.

Pentru cei care doresc să sprijine acest proiect al Colegiului Sfântul Nicolae, ne puteți contacta prin intermediul domnului Cristian Butnărașu, responsabilul cu strângerea   fondurilor pentru proiect, la nr. de telefon 0754797851 sau pe adresa de email butnarasucristian1@gmail.com. De asemenea, puteți dona în contul nostru bancar RO54CECEIS0130RON0993226. Pentru mai multe informații legate de activitatea noastră misionară, puteți vizita site-ul nostru, www.colegiulsfantulnicolae.ro. (Teodor Pascariu, membru al Colegiului „Sfântul Nicolae”)

Citește despre: