Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, către credincioșii ieșeni: „Avem nevoie de rugăciunile voastre!”

1 Iulie 2017 15:52 Arhiepiscopia Iaşilor

În ziua sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum. Alături de numeroşi credincioşi ieşeni, la slujba arhierească s-au rugat şi optsprezece credincioşi din Cipru, Egipt, Liban, Iordania şi Palestina, aflaţi în pelerinaj alături de ierarh în aceste zile în România.

Un grup de credincioşi ortodocşi din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient, însoţiţi de PS Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, se află în această perioadă în ţara noastră în cadrul unui pelerinaj. În ziua sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Sfânta Liturghie fiind oficiată de PS Părinte Qais Sadiq, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie, Episcopul de Erzurum a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru bucuria de a sluji în Iaşi, explicându-le credincioşilor prezenţi câteva lucruri despre locurile unde îşi desfăşoară misiunea: „Aţi auzit la această slujbă cuvinte dintr-o limbă deosebită de limba română. Este limba veche semitică, limba arabă, vorbită în locurile de unde a pornit Evanghelia - Palestina, Iordania, Siria, Irak, Egipt, Cipru. Din aceste locuri a început Sfântul Apostol Petru misiunea lui, precum şi Sfântul Apostol Pavel. Eu vin din Damasc, locul unde a fost botezat Sfântul Apostol Pavel de Sfântul Anania. Casa Sfântului Anania se află la distanţa de 500 de metri de sediul Patriarhiei Antiohiei de la Damasc. Împreună cu o delegaţie de pelerini din aceste ţări sfinte am venit să descoperim spiritualitatea poporului român şi să trăim momente deosebite, de sfinţenie, vizitând mănăstirile din nordul Moldovei şi Bucovinei şi primind binecuvântarea sfinţilor care se află în aceste mănăstiri”.

De asemenea, ierarhul a făcut apel la rugăciune, având în vedere prigoana împotriva creştinilor din Orientul Mijlociu: „Aţi avut şi voi, românii, zile grele, în care duşmanii acestui popor au încercat să vă ia ţara, să vă ia credinţa, să vă ia viaţa. Mulţi dintre voievozii voştri au fost decapitaţi de otomani. Astăzi, şi noi, fraţii voştri din Siria, Liban, Irak, Egip, suntem asupriţi şi ucişi de fanaticii otomani musulmani. Din păcate, numai în Siria noi am pierdut treisprezece preoţi şi patru maici, iar 150 de biserici şi mănăstiri au fost dărâmate la pământ. La fel, fraţii noştri sirieni de stil vechi au pierdut cele mai vechi mănăstiri din lumea creştină. Noi suntem însă convinşi că cel care are răbdare şi Îl are pe Dumnezeu în inima lui va birui. Avem foarte mulţi martiri şi aşteptăm să fim şi noi, căci suntem creştini şi urmaşii Mântuitorului. Vă rugăm să ne purtaţi în rugăciunile voastre ca să fie pace în zona noastră şi în întreaga lume. Avem nevoie de aceste rugăciuni. Să fiţi binecuvântaţi!”.

Ultimele din categorie