Resfinţirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“ - Ceahlău
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a resfinţit duminică, 4 iunie 2017, locaşul de închinăciune din incinta Palatului Cnejilor, comuna Ceahlău. Acesta este închinat Pogorârii Sfântului Duh şi a fost supus în ultimii ani unor lucrări de renovare.
Enoriaşii din comuna Ceahlău, judeţul Neamţ, au avut parte duminică, 4 iunie 2017, de un moment istoric. Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din incinta Palatului Cnejilor - Ceahlău a fost resfinţită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor. Ierarhul a slujit cu acest prilej Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, au vorbit despre importanţa sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh şi despre momentul sfinţirii ieromonahul Teodosie Paraschiv de la Mănăstirea Durău, părintele Mihai Damian, protopop emerit, arhimandritul Hariton Negrea de la Mănăstirea Petru Vodă, părintele Ionel Cuţuhan, protopop de Ceahlău, şi părintele paroh Andrei Fabian. „Părintele paroh Andrei Fabian a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, preoţilor slujitori şi ctitorilor bisericii pentru că au prilejuit momentul sfinţirii. Episcopul-vicar al Eparhiei Iaşilor a rostit un cuvânt de zidire sufletească, arătând importanţa hramului şi a participării la slujirea Bisericii şi în viaţa parohiei. Părintele paroh a primit rangul de iconom stavrofor, iar pentru un număr de zece credincioşi s-au acordat distincţii de vrednicie“, a relatat părintele protopop Ionel Cuţuhan.
Ample lucrări de reabilitare
Biserica din cadrul Palatului Cnejilor, comuna Ceahlău, datează din anul 1639. A fost construită pe cheltuiala hatmanului Gheorghe, fratele domnitorului Vasile Lupu, fiind ridicată pe locul fostului Schit Hangu, întemeiat de călugări în secolul al XVII-lea. Boierii din familia Cantacuzino au construit în incinta schitului, lângă biserică, o curte boierească şi un palat cunoscut astăzi ca Palatul Cnejilor. Biserica a fost supusă reparaţiilor şi consolidărilor în 1820, 1823 şi 1958. Lucrări complexe de renovare s-au făcut în anii 1998 şi 1999, prin contribuţia şi eforturile enoriaşilor din Parohia Ceahlău, îndrumaţi de preotul Mihai Damian, protopop emerit. Acestea au constat în consolidarea bolţilor, refacerea acoperişului şi a streşinii, retencuire şi zugrăveli, înlocuirea tâmplăriei vechi, cu alta nouă din stejar şi instalarea iluminatului electric. Lucrările au fost binecuvântate pe 4 decembrie 1999, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la 360 de ani de la ridicarea edificiului şi la 544 ani de la atestarea documentară a Schitului Silvestru. Începând cu anul 2007, s-au desfăşurat sub îndrumarea preotului paroh Andrei Fabian lucrări de tencuire, zugrăveli şi înlocuire a acoperişului din draniţă cu tablă de cupru. „Din anul 2007 până în prezent, s-a schimbat vechiul acoperiş din draniţă cu unul nou din tablă de cupru. În acelaşi timp, s-au mai efectuat şi alte lucrări la interiorul şi exteriorul bisericii. Am fost susţinuţi de enoriaşii parohiei noastre“, a spus pr. paroh Andrei Fabian.