„Salvând o viaţă, îţi salvezi propria viaţă“

16 Martie 2017 23:26 Arhiepiscopia Iaşilor
 

Mâine, 18 martie, de la ora 17:00, în cadrul Lunii pentru viaţă 2017, va avea loc, la Biserica Curelari - Pogorârea Duhului Sfânt, Iaşi, conferinţa „Salvând o viaţă, îţi salvezi propria viaţă“, organizată de părintele paroh Vasile Manole. 

Evenimentul doreşte să aducă în discuţie importanţa salvării, protejării şi îngrijirii vieţii omului încă din momentul concepţiei şi, totodată, necesitatea ca femeia aflată în criză de sarcină să fie ajutată şi sprijinită de toţi factorii sociali, pentru a putea da naştere unei noi vieţi.

Programul conferinţei va cuprinde vizionarea filmului motivaţional Mai bine mai târziu decât niciodată şi cuvântul tematic susţinut de părintele paroh Vasile Manole, intitulat Este femeia mântuită prin naştere de copii? (1 Cor. 2.15). De asemenea, va fi inclusă şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri, iar la final participanţii vor avea parte de invitaţi speciali, o familie creştină care a dat naştere la 14 copii.

Luna pentru viaţă 2017 cuprinde o serie de evenimente tematice pro viaţă menite să aducă în discuţie problematica avortului şi a naşterii de copii. Evenimentul central al lunii martie este Marşul pentru viaţă, care, la Iaşi, va avea loc pe data de 25 martie, de la ora 14:00, din Piaţa Unirii.

Ultimele din categorie