„Sfântul Iulian din Tars să ne dea puterea biruinţei”

Credincioşii au participat luni, 20 iunie 2016, în număr mare la prima slujbă dedicată hramului Bisericii „Sfântul Iulian din Tars”, aflată în Campusul studenţesec „Tudor Vladimirescu” din Iaşi. Vecernia unită cu Litia a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu al Huşilor.

Biserica „Sfântul Iulian din Tars” din Iaşi îşi serbează ocrotitorul pe 21 iunie. În ajunul sărbătorii, luni, 20 iunie 2016, a fost oficiată Slujba Vecerniei unită cu Litia de către Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ierarhul a fost întâmpinat în faţa locaşului de închinăciune de soborul slujitorilor, format din părinţii consilieri, inspectori şi protopopi din cadrul Centrului eparhial Iaşi, dar şi din părinţii din mai multe parohii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Părinte Corneliu a vorbit despre sfinţii martiri care sunt cinstiţi în mod deosebit de Biserică datorită vieţii şi credinţei lor. „Sfântul Iulian din Tars să ne întărească în credinţă, să ne dea puterea biruinţei şi să ne facă şi pe noi sfinţi, casnici şi nemuritori în împărăţia lui Dumnezeu”, s-a exprimat Episcopul Huşilor. Părintele paroh Florin Chirilă, inspector bisericesc al Eparhiei Iaşilor, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Corneliu pentru că a slujit Vecernia unită cu Litia, ierarhul de la Huşi fiind prezent mai mulţi ani la rând la hramului locaşului de închinăciune ale cărui lucrări se apropie de final. În acelaşi timp, părintele paroh a oferit o diplomă de ctitor primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, pentru sprijinul acordat Bisericii „Sfântul Iulian din Tars”. Părintele Episcop Corneliu a remarcat prezenţa în locaşul de închinăciune a doamnei Cătălina Arsenescu Georgescu, profesor de cardiologie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, „un om cu suflet mare, care a salvat viaţa multor oameni”. Credincioşii au fost miruiţi şi au sărutat racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Iulian din Tars. De asemenea, la ieşirea din biserică, ei au primit câte o felie de cozonac şi un pahar cu vin, pregătite de studenţii voluntari ai parohiei. Marţi, 21 iunie 2016, programul liturgic a început cu Utrenia şi a continuat cu Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.

De la același autor

Ultimele din categorie