Sfântul Nicolae serbat de sute de credincioşi la poalele Cozlei

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfântul Nicolae serbat de sute de credincioşi la poalele Cozlei

În ziua de prăznuire a ocrotitorului, Biserica „Sfântul Nicolae“ din Piatra Neamţ a fost înveşmântată în straie de lumină, aşteptându-şi închinătorii care domol şi cucernic i-au păşit pragul.

În ajunul sărbătorii, seara, a fost oficiată slujba Vecerniei şi a Litiei de un sobor de 19 preoţi, în prezenţa a câteva sute de credincioşi, care cu evlavie s-au rugat şi au ascultat cuvântul de învăţătură rostit de părintele Gheorghe Mihalache de la Parohia „Sf. Gheorghe“ din Bicaz. A urmat apoi un program de colinde susţinut de un grup de credincioşi veniţi cu părintele paroh Constantin Oprea de la Parohia Straja II din dulcea Bucovină.

Glasurile colindătorilor bucovineni, vestitori ai bucuriei Naşterii Domnului, au fost împletite în chip minunat cu straiele tradiţionale ale zonei, răspândind în jur parfum de credinţă statornică, lumină şi bucurie.  

A urmat agapa frăţească, iar a doua zi, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, au fost oficiate slujba Utreniei, apoi acatistul octotitorului sfântului locaş şi Sf. Liturghie, unde s-au pomenit ctitorii şi binefăcătorii Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Piatra Neamţ. (Preot paroh Ştefan Oprea)

Citește despre: