Aceste lucruri le-am înţeles încă o dată zilele acestea, petrecând clipe frumoase cu tinerii de pe Valea Bistriţei. Pe aceşti tineri i-am cunoscut în Tabăra „Bucurie în Galu“, în perioada 14-17 iulie 2016, în Parohia „Sfinţii Arhangeli Mihail şi Gavriil“ din satul Galu, judeţul Neamţ. Gazdele noastre au fost părintele Manuel Dorneanu împreună cu doamna preoteasă Despina.

Am simţit că, pentru tinerii de acolo, Dumnezeu revarsă în fiecare dimineaţă razele de soare peste munţii de pe malurile Bistriţei. Jertfa copiilor şi a tinerilor de aici, ce îşi ajută părinţii la muncile gospodăriei, e răsplătită cu harul ce aduce căldură în privirile lor şi zâmbete curate, ce nu ies la poruncă. Cred că am înţeles de ce e atât de multă lumină pe Valea Bistriţei. Lumina soarelui este întregită de lumina tinerilor. Inima lor pură de munteni, clătită de apele limpezi şi de aerul tare, odihneşte cântările sihaştrilor de altădată şi de astăzi care încă binecuvintează Muntele Ceahlău.

M-am întrebat abrupt, când v-am văzut strânşi împreună: Ce v-a apucat să veniţi în tabără şi să-i lăsaţi baltă pe părinţii voştri, cu toate treburile verii? Este ştiut că oamenii, dacă nu muncesc, nu au din ce să trăiască. Aţi simţit cumva şi voi, cei atât de mici, că poate sunteţi chemaţi la o altfel de întâlnire? Aţi venit doar pentru a vă bucura de diversitate şi atât? Aţi constatat că toate atelierele de lucru (dans, muzică, teatru, comunicare, confecţionare de cruciuliţe, origami) au avut drept scop autocunoaşterea? Câţiva dintre tineri au fost însă mai ambiţioşi şi au vrut să sape mai adânc în sufletul lor. De aceea au ales să ia parte la o întâlnire mai tainică: întâlnirea cu sinele în Taina Spovedaniei, urmată de Sfânta Împărtăşanie. Am văzut că, întrebaţi fiind de către preot dacă doreşte cineva să se spovedească, s-au ridicat dintr-odată în aer mai multe mâini. Între ele am remarcat şi o mână sfioasă. Rotind privirea în direcţia unor prieteni mai mari şi văzând că mâna lor stă nemişcată în buzunar, mâna sfioasă s-a abandonat pe sine şi a coborât, s-a ascuns printre copii. M-am simţit neputincioasă şi înfrântă, mi s-a întristat inima. Am ieşit îngândurată. După un timp, întoarsă din gânduri, mi-am căutat telefonul. Na! L-am uitat în biserică. A rămas pe strană. Am intrat să-l recuperez, am aruncat o privire în paraclis, şi, ce văd? Copilul cu mâna sfioasă ieşea de sub patrafirul părintelui, căci tocmai se spovedise. Inima s-a reaşezat la locul ei, fruntea mi s-a înseninat, iar pasul cu care am ieşit pentru a continua activitatea cu copiii a redevenit hotărât şi cu dor de treabă.

Oare aţi constatat, dragi tineri, că probele de la jocurile olimpice nu au fost gândite doar ca să vă amuze sau ca să vă pună corpul în mişcare? Menirea lor a fost să încurajeze lucrul în echipă, ajutorarea între prieteni (fie că ne referim la muncitul împreună pe hotar sau la implicarea afectivă în viaţa prietenilor noştri) şi întărirea comuniunea dintre noi. Aţi descoperit cumva că adevărata comoară a jocului numit „Vânătoarea de comori“ era, de fapt, prietenia care s-a legat între voi, şi nu doar premiul obţinut în urma dezlegării tuturor ghicitorilor?

Prietenia cea bună şi întâlnirile între tinerii din cadrul Bisericii aduc bucuria produsă de legăturile puternice create între ei. Aceste legături nu fac decât să sporească în inima lor dorinţa de a progresa, de a creşte duhovniceşte. Progresul însă se realizează doar dacă Hristos este prezent în mijlocul nostru, iar bucuria vine din apropierea de Dumnezeu, şi nu doar din apropierea de obiectivele stabilite în cadrul unei întâlniri. Dragii mei, acum la terminarea Taberei „Bucurie în Galu“, vă simţiti mai săraci sau mai bogaţi? Eu una nu am sărăcit. Chiar dacă am „prăpădit“ timpul şi am făcut eforturi cu pregătirile, având parte de stres şi oboseală, simt că m-am îmbogăţit. Am făcut loc în sufletul meu pentru încă câteva zeci de suflete cu care m-am îmbogăţit. (Bianca Grosu, ATOR Iaşi)