Astfel de întâlniri au avut loc la:

• Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații „Gh. Mârzescu”, Iași.  Elevii clasei a III-a A, coordonați de d-na prof. Elena Chipriean și elevii clasei a III-a B,  coordonați de d-na prof. Teodora Olaru și de  d-na prof. Liliana Costea, ajutați de doamnele din SOFR – Iași și mai ales sub directa îndrumare a d-nei prof. Coșarcă au fost antrenați la o activitate de încondeiere a ouălor roșii.
• Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” – Elevii clasei a IX-a B și ai clasei a XI-a C, coordonați de d-na prof. Camelia Apopei și inițiați în arta înroșirii ouălor cu motive fitomorfe  de către doamne din SOFR – Iași.
  • Elevii  au  fost inițiați în „Tradiția strămoșească a  înroșirii ouălor” și li s-a vorbit despre importanța valorilor creștin-ortodoxe păstrate de milenii, care trebuie transmise „urmașilor, urmașilor noștri”.
  • Li s-a vorbit despre această tradiție strămoșească, făcând apel și la legende, pentru a li se stârni interesul și a fi captivați.
  •  Un alt subiect a făcut referire la credința populară care spune că atunci când oamenii nu vor mai înroși ouă de Paști, atunci lumea se va sfârși. Deși astăzi asociem ouăle roșii sărbătorii pascale – cea mai mare și mai importantă sărbătoare a tuturor creștinilor – tradiția ouălor vopsite în diferite culori este mult mai veche decât creștinismul.

Elevilor li s-a vorbit și despre continuitatea tradiției noastre strămoșești și mândria de a fi păstrată la noi în țară, spre deosebire de alte ţări ale Europei, în care obiceiul aproape a dispărut. În România nu doar că se păstrează, ci a înflorit, atingând culmile artei prin tehnica, materialele, simbolismul motivelor şi perfecţiunea realizării.

O deosebită atenție a fost atrasă de ouăle „încondeiate”, „împistrite” sau „muncite”  care s-au constituit la noi, la români, într-o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, de o deosebită valoare a culturii spirituale populare, care definesc particularităţile etnice ale poporului nostru.

Simbolul Oului reprezintă mai mult decât ar putea reda orice limbaj și mai mult decât ne poate istorisi rațiunea. Cu bine știuta sa formă rotund-ovală care inspiră, în același timp, liniște și mister, oul nu avea cum să fie trecut cu vederea de oameni – și aceasta încă din cele mai vechi timpuri. În gândirea țăranului român, Pământul e  întruchiparea unui ou – fundul oului este Pământul, vârful e Cerul, iar el stă pe apă.

Ouăle roșii sunt alimentele sacre și aduc aminte de coșul cu ouă așezat sub crucea pe care Mântuitorul pătimea pentru păcatele noastre – devenind roșii în urma sângelui care picura din rănile Lui.

Ciocnirea ouălor vopsite este un ritual moștenit de la primii creștini care își dăruiau ouă roșii de Paști și spuneau salutul sfânt „Hristos a Înviat!”, urmat de „Adevărat a Înviat!”.

În afara ouălor vopsite, la noi există o adevărată artă a încondeierii ouălor, nemaiîntâlnită nicăieri în lume. Dacă geto-dacii vopseau ouăle cu galben, semnificând culoarea Soarelui pe bolta cerească sau în portocaliu – culoarea discului solar la răsărit și apus, odată cu pătrunderea creștinismului, ouăle au început să fie vopsite în roșu. Conform izvoarelor istorice, vecinii noștri, slavii, au împrumutat obiceiul încondeierii de la comunitățile daco-romane cu care au intrat în contact în perioada migrării lor în Europa.

Oul încondeiat trăiește și în credințele poporului nostru și este păzitor de duhuri necurate.  Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Iisus. Se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roșii.

Și se mai spune că Sfânta Maria, venind să-și vadă Fiul răstignit, a adus niște ouă într-un coș spre a le dărui soldaților, să-i permită să-și vadă fiul, dar care s-au înroșit de sângele Mântuitorului stând sub cruce.

Altă legendă spune că, pe când Iisus era chinuit pe cruce, mama Sa a plecat spre Pilat cu un coșuleț de ouă, gândind că în acest fel să-l înduplece să-l ierte pe fiul său. Pentru că, la un moment dat, a obosit, Maica Domnului s-a așezat la umbra unui copac să se odihnească și, când s-a ridicat, a văzut că ouăle din coș se înroșiseră. Pe dată și-a dat seama că Fiul ei, Iisus Hristos, deja murise.

O altă legendă povestește că atunci când un soldat a năvălit în casă, să-l anunțe pe Pilat că Iisus Hristos a înviat, acesta, neîncrezător, a luat un ou în mână și a spus: „Când se va înroși acest ou în mâna mea, atunci va învia Hristos”. Pe dată, însă, oul din mana lui Pilat s-a înroșit, dovadă ca Iisus a înviat. Prin urmare ouăle de pe masa de Paște care au semnificație religioasă, simbolizează jertfa Mântuitorului, sângele vărsat și bucuria Învierii, trebuie să fie întotdeauna roșii. Răstignirea și Învierea reprezintă eterna legătură dintre moarte și viață. Oul, el însuși purtător de viață, devine un simbol al regenerării, al purificării, al veșniciei.

Copiilor li s-a vorbit și despre tehnica împistririi ouălor, care este cea mai complexă, mai artistică și totodată cel mai greu de realizat. Se impune răbdare, dăruire și imaginație.

Elevii claselor a III-a au fost fascinați de această tehnică și au mânuit uimitor de ușor unealta de bază, chișița, care este formată dintr-un bețișor de mărimea unui creion, având la unul dintre capete fixat un ac foarte subțire și în interior un orificiu foarte fin. Ceara se pune  de regulă undeva pe marginea plitei de gătit, să stea în felul acesta fierbinte. În ea se adaugă un praf de cărbune foarte fin pentru a colora ceara și pentru a lăsa urme vizibile pe suprafața oului, chiar când este desenat pe un câmp de culoare. Cele mai utilizate motive sunt cele arhetipale, precum Soarele care apare în numeroase reprezentări, ca simbol al primăverii, dragostei de lumină și bucuriei de a trăi, luna, cruce, steaua cu patru sau opt brațe, apoi motivele fitomorfe: frunza bradului, frunza stejarului, frunza de mesteacăn, frunza de salcie. Ouăle încondeiate sunt apreciate pentru că în acest mod, noi, ca popor, putem duce mai departe tradiția veche de secole. Încondeiatul ouălor a păstrat un loc special în sufletul poporului român.

La o primă vedere, se poate afirma că oul încondeiat aparține trecutului, însă meșterii populari reușesc să mențină vie această tehnică arhaică în sufletul și credința noastră, într-un timp al modernității, apreciată în diferite regiuni din țara noastră și foarte căutată în orașele mari ale țării, dar și peste hotare.

Copiii au ascultat tot ce li s-a spus și au lucrat cu interes și dăruire, întărindu-ne nădejdea că vor transmite cu drag tot ceea ce au acumulat cu această ocazie prietenilor și, în viitor, urmașilor.   

(Președinte Rodica Șoronescu – SOFR Iași)