Se spune că lumea se va sfârși când nu vor mai exista cărări de la om la om. Îmi imaginez potecile goale, lipsite de urme de pași, un vânt care biciuieşte ramurile copacilor crescuți pe marginea drumului și un apus de soare rece și sumbru. În mijlocul acestui decor, un om singur. Omul a rămas pe drum în timp ce vântul ștergea urmele pașilor de pe alee. Omul începe să strige în deșert. Niciun răspuns. Vântul continuă să sufle cu furie rupând crengile golașe ale copacilor. Văd cu mintea această scenă dezolantă și mă întreb: „Noi unde suntem? ”.

Pentru a mai face niște cărări între sufletele noastre, sâmbăta aceasta, 5 martie 2016, câțiva membri din ATOR Iași au organizat un training de comunicare cu tinerii din ATOV Vaslui. Cum prietenii noștri din Vaslui vor să-și consolideze noul comitet, atorenii au desfăşurat exerciții practice de lucru în echipă, activități interactive de cunoaștere, jocuri de rol,  pentru a analiza diverse modalități de a reacționa la o situație.

La Protopopiatul Ortodox din Vaslui, liceenii și studenții din ATOV și ATOR Iași au schimbat impresii privind lucrul într-o asociație și au vorbit despre asertivitate. De ce avem nevoie să fim asertivi ? De ce în loc să spunem „De ce nu-mi răspunzi niciodată la telefon ?” e bine să spunem „M-aș bucura ca data viitoare să vorbim la telefon”, Care este diferența dintre aceste două modalități de a spune același lucru? Poate că ceea ce le distinge este impactul lor asupra receptorului : bucuria sau tulburarea pe care le produc. Cuvintele noastre pot fi fulgi, cum spunea Arghezi, pot fi cer, dar pot fi și metal, pot fi ascuțite, pot fi sulițe, săgeți, până să devină cuvinte potrivite.

Noi unde suntem, deci? Am ieșit din casele noastre și am mers unul către celălalt și apoi împreună, făcând cărări spre prietenii nesfârșite. (Teodora Drişcu – ATOR Iași)