Troiţă în memoria eroilor patriei, la Frăsuleni

4 Decembrie 2016 19:40 Constantin Ciofu Arhiepiscopia Iaşilor

Copii, tineri şi bătrâni s-au adunat joi, 1 decembrie 2016, în jurul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Parohia Frăsuleni, Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi, aflată la câţiva kilometri de Basarabia. 

La iniţiativa pr. paroh Ciprian Atudorei, cu sprijinul mai multor prieteni ai parohiei, au fost organizate o serie de manifestări religioase şi culturale, menite să marcheze Ziua Naţională a României - 1 Decembrie. Mai întâi, un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului a sfinţit troiţa ce reprezintă chipul Mântuitorului Hristos. Sfânta Cruce a fost sculptată de sculptorul Lucian Beraru din Scânteia, judeţul Iaşi, prin contribuţia enoriaşilor din Frăsuleni. Oamenii au dorit prin gestul lor să aducă un omagiu eroilor patriei noastre care şi-au dat viaţa pentru glia străbună. Slujba Sfinţirii a fost urmată de Parastasul pentru cei adormiţi, la mormântul eroului Nicolae, ce a fost omorât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Părintele paroh Ciprian Atudorei şi-a exprimat la final gândurile de mulţumire pentru toţi cei ce şi-au adus contribuţia în organizarea evenimentului. Un gând de aleasă bucurie pentru acest moment a avut şi părintele Nicolae Tverdostup, de la Parohia Romanovca, Mitropolia Basarabiei. Câţiva membri ai Corului Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi, dirijat de Ana-Maria Dumitru, au cântat imnul „Deşteaptă-te, române!“, alături de preoţii şi credincioşii veniţi la această sărbătoare. Festivităţile s-au încheiat cu o agapă frăţească, oferită prin grija gospodinelor din Frăsuleni. 

De la același autor

Ultimele din categorie