„Valorile creștine în Europa: trecut, prezent și viitor”
În cadrul proiectului ,,Săptămâna europeană la UAIC”, în data de 18 mai 2017 a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași sesiunea de comunicări științifice ,,Valorile creștine în Europa: trecut, prezent și viitor”.
Cu această ocazie, împreună cu lect. dr. Costantin Iulian Damian, coordonatorul acestui eveniment, ne-am bucurat să fim gazdă atât unui grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța, îndrumat de diac. lect. dr. Ioan Dura, cât și a pr. drd. Pavel Vitel de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Justinian Patriarhul” din București.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala profesorală a facultății. Programul a fost împărțit în două sesiuni, moderate de diac. lect. dr. Ioan Dura, respectiv de lect. dr. Costantin Iulian Damian. Comunicările susținute de studenți și masteranzi ai celor două facultăți de teologie au avut diverse teme precum pluralismul religios în spațiul european, consumerismul și modul de reflectare a acestuia în viața religioasă, radicalismul religios în Europa contemporană, provocările misionare ale parohiilor ortodoxe românești din diaspora, disciplina Religie în spațiul european actual, secularizarea și umanismul. După fiecare expunere a avut loc și o sesiune de întrebări și dezbateri cu privire la cele prezentate, ce a luat forma unui dialog deschis și liber. Scopul evenimentului a fost de a stimula cercetarea teologică și la nivel de licență și master. Având în vedere interesul suscitat în rândul participanților, sperăm ca această manifestare să fie prima dintr-un lung șir de activități de acest fel. (Gheorghe Bulboacă, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași)