Resfinţirea paraclisului Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ din Burdujeni, Suceava

25 Septembrie 2015 12:37 Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
 

Duminică, 27 septembrie 2015, se împlinesc 6 ani de când Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ din Suceava, a fost sfinţită. La ceas aniversar, parohia are un nou motiv de bucurie: resfinţirea paraclisului de la demisolul bisericii.

Prima sfinţire a paraclisului a fost săvârşită de vrednicul de pomenire PS Gherasim Putneanul, în data de 21 aprilie 2002. Biserica nu era încă zidită. Toată construcţia se ridica la aproximativ un metru deasupra pământului. Aici s-au săvârşit sfintele slujbe până la finalizarea şi sfinţirea bisericii mari (27 septembrie 2009). „Văzând biserica terminată şi mutând săvârşirea slujbelor în aceasta, ne-am îndreptat, din nou, privirea spre paraclis, care, fiind amenajat în grabă şi cu bani puţini, din cauza lipsei unui loc pentru slujire şi a posibilităţilor reduse de la început, nu arăta cum ne-am fi dorit. În ultimii ani am făcut ample lucrări de renovare a paraclisului, am schimbat mobilierul şi catapeteasma, deoarece cele vechi fuseseră improvizate din scândura pentru construcţii (pe care la început am avut-o la dispoziţie), l-am dotat cu obiectele necesare serviciului divin. Aceste lucrări au fost posibile cu sprijinul Primăriei Suceava şi al credincioşilor. Şi pentru că, după rânduiala dumnezeiască, orice lucru sfânt, asupra căruia a intervenit omul, trebuie din nou curăţit şi sfinţit, pentru a fi oferit lui Dumnezeu, la 27 septembrie 2015 (la şase ani de la sfinţirea cea mare), IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, însoţit de un sobor de preoţi, va resfinţi paraclisul, redându-l cultului divin. Cu această ocazie se va adăuga un nou hram, acestui Sfânt Altar: Sf. Nectarie de Eghina“, a declarat pr. paroh Gheorghe Husarciuc

De asemenea, va fi serbat cu această ocazie, anticipat, şi hramul parohiei - Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie).

Programul slujbelor este următorul: sâmbătă, 26 septembrie 2015, ora 18:00 - Vecernie şi Litie; duminică, 27 septembrie 2015: ora 8:00 - Utrenia; ora 9:30 - resfinţirea paraclisului de la demisolul bisericii; ora 10:00 - Sfânta Liturghie.

Ultimele din categorie