Arhim. Ciprian Grădinaru a primit titlul de cetățean de onoare al comunei natale Hlipiceni
Marți, 24 mai 2022, a avut loc un eveniment deosebit pentru comuna Hlipiceni, județul Botoșani: Arhimandritul Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, a primit titlul de cetățean de onoare al comunei natale Hlipiceni. Acesta a avut loc în cadrul ședinței Consiliului Local.
La eveniment au mai participat părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele protopop Petru Fercal, părintele Răzvan Teletin, părintele Cristian Ferariu de la Parohia Hlipiceni I, părintele Basanciuc Ștefan Cătălin de la Parohia Hlipiceni II, părintele Coșorianu Andrei de la Parohia Dragalina Hlipiceni, părintele Ciprian Agapie de la Parohia Victoria Hlipiceni, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, primarul Gheorghe Marian Luchian, viceprimarul Mihai Șcarlii, membrii Consiliului local ai comunei Hlipiceni, precum și locuitori ai comunei.
La început a luat cuvântul primarul comunei și l-a prezentat pe părintele Ciprian Grădinaru, care s-a născut în comuna Hlipiceni, județul Botoșani, la 28 iunie 1971. Apoi a prezentat anii copilăriei, educația școlară în comună și studiile liceale la Siret. În 1989, imediat ce a terminat liceul, a plecat la mănăstire. În 1990 este recrutat şi pleacă în armată la Oradea, într-un regiment de tancuri. Acolo a simţit pentru prima dată ce înseamnă să „îţi dai sângele” pentru aproapele tău, În 19 noiembrie 1992 a fost tuns în călugărie la Mănăstirea Sihăstria, unde a rămas până în anul 2011, când este chemat la Bucureşti. Acum face ascultare la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
„Aici, în comuna Hlipiceni, părintele s-a implicat și a ajutat foarte mult. Suntem bucuroși că el a plecat de aici și prin gândul său, prin fapta lui nu a uitat niciodată aceste locuri. Acestea au fost motivele care au stat la baza inițierii proiectului de hotărâre și o fac cu toată convingerea, cu toată bucuria – părintele Ciprian Grădinaru va fi cea de-a doua persoană ca declarată cetățean de onoare al comunei Hlipiceni”.
În continuare, primarul a înmânat părintelui Ciprian Grădinaru „Diploma de Cetățean de onoare al comunei Hlipiceni”.
Totodată, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, în numele Consiliul Județean Botoșani, i-a oferit părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru o diploma de onoare în semn de înaltă prețuire și a subliniat: „Este o zi de sărbătoare pentru comunitatea comunei Hlipiceni, o zi în care comunitatea întoarce un mic gest părintelui arhimandrit Ciprian, un gest de suflet, care poate părea minor la prima vedere. Dar acest gest are la bază foarte multe considerente. Trebuie să ne apreciem la adevărata valoare oamenii care au plecat din fiecare localitate a județului Botoșani și care, prin diversele funcții pe care le-au îndeplinit sau în diversele locații unde au ajuns, au dus mai departe numele localității natale, numele județului Botoșani și nu s-au oprit doar aici, au încercat să pună umărul la treburile cetății. Și avem aici cetatea mică a Hlipiceniului și cetatea mare a județului Botoșani, pentru că părintele nu a sprijinit doar proiectele de dezvoltare ale comunității Hlipiceni, ci a sprijinit și proiectele județului Botoșani în ansamblul său. Această diplomă este un semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate pastorală și pentru sprijinul acordat autorităților județene și locale”. De asemenea i-a oferit o machetă cu „flacăra credinței” și un buchet de flori.
Părintele Ciprian a mulțumit tuturor și a mărturisit: „Venind spre satul părintesc plin de emoție sfântă, am revăzut la intrarea în Botoșani chipurile marilor români așezați la hotarele județului nostru, întâmpinându-i pe călători mari personalități care fac cinste neamului românesc și Bisericii Ortodoxe strămoșești: Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga și Ștefan Luchian. Tot pe aceste plaiuri s-a născut și vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpașu, părintele Cleopa Ilie, părintele Paisie Olaru. Observăm faptul că oamenii în aceste locuri au contribuit la propășirea neamului românesc sub toate aspectele: cultural, muzical, artistic, istoric și nu în ultimul rând – duhovnicesc și bisericesc. Atunci când am plecat la Mănăstirea Sihăstria ca să-mi închin viața lui Dumnezeu, nu mă gândeam la faptul că Domnul va rândui ca să rectitoresc și biserica satului nostru sau că voi fi ridicat la cinstea evenimentului de astăzi de a fi fiu de onoare al satului nostru Hlipiceni, titlu pe care-l primesc cu mare bucurie și cu trăire duhovnicească.
Aș dori să aduc pioase mulțumiri părinților mei trupești, preoților satului, învățătorilor și profesorilor noștri, dar și tuturor sătenilor care au păstrat toate respectând rânduiala Sfintei Biserici, precum și cele ale satului nostru, datinile și obiceiruile populare ale strămoșilor noștri. Cuvânt de aleasă mulțumire adresez astăzi doamnei președinte Doina Federovici care ne-a făcut o deosebită surpriză și plăcere, pentru că suntem prieteni vechi. Aduc de asemenea mulțumire domnului primar Luchian Gheorghe și Consiliului local condus de domnia sa. Mă bucur și vă felicit pentru faptul că între proiectele vizate de autorități se află școala și grădinița, instituțiile culturale ale satului. Un sat românesc ce are oameni harnici sub ascultarea Sfintei Biserici este bineplăcut lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog al neamului nostru, raportându-se la satul său natal a spus: «Nicăieri nu-i cerul mai albastru ca la Vlădeni». Parafrazându-l pe marele teolog: «Nicăieri nu-i cerul mai albastru ca la Hlipiceni». Vă îndemn ca, după porunca împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos, să vă iubiți unul pe altul, pentru ca soarele din mila Domnului să răsară aici la Hlipiceni, unde este cerul mai albastru.
S-au terminat în mare parte lucrările la biserică, mai este doar pictura. S-a stabilit ziua de sfințire pe 15 septembrie 2022.
Biserica s-a construit în anul 1800 de Prințul Sturdza, a avut opt preoți care au slujit în sfânta biserică, trecuți la Domnul. Singurul care a fost fiu al satului a fost părintele Mihai Gontineac, care, în vară i-am adus osemintele de la Iași în localitate, unde și-a dorit el”.
Părintele vicar Marian Timofte a transmis de la nivelului Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor felicitări părintelui arhimandrit pentru acest titlu, „care onorează deopotrivă și persoana părintelui, dar și autoritatea locală de aici, pentru manifestarea recunoștinței, pentru tot ceea ce a făcut și face în continuare această mlădiță a acestei comune, care a crescut și aduce, cum spune Evanghelia, rod însutit. S-a amintit aici activitatea părintelui, însă mai important decât toate acestea, lucrarea pastorală și misionară a părintelui copleșește activitatea filantropică, sau cel puțin este în egală măsură, pentru că mulțimea credincioșilor care pășesc pragul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului și care găsesc acolo în cuvântul părintelui, în sfatul pe care îl primesc, în dezelgarea pe care o primește la scaunul spovedaniei de la părintele și în orice discuție pe care o poartă cu părintele, sunt cel puțin la fel de importante, pe acestea doar bunul Dumnezeu le știe și le știe și părintele prin lucrarea pastorală”.
La final, părintele Ciprian a oferit tuturor participanților un Album cu Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, iconițe și Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”.