Asociaţia de la Hârja, reprezentată la un simpozion în Slovacia
Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja“ a participat, în perioada 31 martie - 1 aprilie 2017, la Adunarea Generală a Asociaţiei Europene a Directorilor centrelor rezidenţiale pentru persoane vârstnice.
Aceasta s-a organizat la Bratislava - Slovacia, iar asociaţia de la Hârja a fost reprezentată de părintele Ilarion Mâţă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În cadrul evenimentului, a fost prezentată de preşedintele Jiri Horecky noua conducere Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici - România, reprezentată de vicepreşedinţii acesteia: Monika Caracuda şi pr. Ilarion Mâţă. Cei doi au arătat situaţia din ţară, la momentul de faţă şi reprezentativitatea celor 105 membrii activi, la nivel naţional. Părintele Ilarion Mâţă, responsabil cu pregătirea profesională a directorilor cu organizarea evenimentelor internaţionale şi cu cercetările sociologice din România şi Europa, a prezentat strategia naţională şi stadiul actual al studiilor aplicate la nivelul centrelor rezidenţiale din ţară (50 de centre reprezentative din Regiunea Nord-Est) şi Europa (Centre reprezentative din Slovacia, Austria şi Elveţia).